„Din păcate, măsurile fiscal-bugetare prin care trece țara, neanticipate la această magnitudine, au afectat în acest an, inevitabil, și studenții. Este vorba mai ales despre fondul de burse; faptul că, în 2026, acest fond va fi mai mare decât în anul 2023 (nu față de 2024-2025) și libertatea de a fi completat din fondurile extrabugetare ale universităților, fără constrângeri privind tipul de bursă sau de formă de studiu, sunt lucruri importante, obținute greu în situația de criză fiscal-bugetară, dar, direct spus, insuficiente”, a explicat ministrul Educației, potrivit comunicatului.
„Însă, așa cum am mai spus, metaforic, corabia educației a ieșit din furtuna fiscal-bugetară, iar acum trebuie stabilizată și dezvoltată. Preocuparea mea principală este acum să reconstruim, începând de anul viitor, fondul de burse și mecanisme eficiente ale acestuia, inițial pe baza fondurilor europene, și să folosim situația de criză fiscal-bugetară pentru a introduce (sau reintroduce) și alte mecanisme moderne care pot ajuta studenții, dar care au fost amânate (modificate) sau negândite încă”, a adăugat Daniel David.
Amintim că, potrivit „Legii Bolojan”, studenții primesc din această toamnă mai puțini bani decât până acum, ca urmare a aplicării Legii 141/2025, care taie fondul de burse cu circa 40%.
„În urma adoptării Legii nr. 141/2025, fondul de burse se calculează prin raportarea la salariul minim net, în locul celui brut, fapt ce va aduce o scădere de aproximativ 40% a fondului și, în consecință, scăderea numărului de beneficiari, iar alocarea acestuia se va realiza doar pe perioada desfășurării activităților didactice, nu și pe durata vacanțelor, reducându-se astfel suplimentar fondul total de care vor dispune instituțiile de învățământ superior”, a anunțat Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) în luna august.
În replică, premierul Ilie Bolojan a explicat că statul cheltuiește un miliard de euro de la buget pentru burse, în fiecare an, ceea ce este foarte mult. „Sunt bune orice fel de burse, dar gândiți-vă că plătim un miliard de euro aproape doar pe bursele elevilor și cei care fac o analiză a notelor vor constata o dinamică crescătoare peste pragul stabilit imediat după ce au apărut bursele”, a spus Bolojan, înscăunat premier pe 23 iunie.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
