„Nota scăzută la purtare te face vedetă în școală”. Ce măsuri ar funcționa cu adevărat

14 noiembrie 2025

Elev către profesor: „Dă telefonul, (…) jigodie!”

Povestea, pe scurt: un profesor care predă la un liceu din Caransebeș a fost agresat de unul dintre elevi, după ce i-a confiscat acestuia telefonul mobil. Incidentul a avut loc în anul 2022, în sala de clasă, sub privirile colegilor băiatului, care nu numai că nu au intervenit, dar au și filmat momentul. 

În imagini se observă cum tânărul se îndreaptă spre catedră, moment în care profesorul se ridică în picioare. Urmează un schimb de replici între cei doi, iar tânărul, din ce în ce mai agresiv, îl îmbrâncește de câteva ori pe dascăl, iar apoi îl prinde mâini, încercând să-l imobilizeze. Mai mult, la un moment dat, agresorul încearcă să-l ia în brațe pe profesorul său și pare că vrea să-l strângă pe acesta de gât. Pe filmare se aude cum elevul, nervos, strigă la profesor și-l înjură de mai multe ori. La rândul său, dascălul îl amenință cu exmatricularea. 

Incidentul a fost semnalat conducerii școlii, însă directorul instituției, în loc să-l raporteze la poliție, a decis doar declanșarea unei anchete interne. 

„La momentul producerii incidentului, polițiștii nu au fost sesizați nici de către unitatea de învățământ, nici de către cadrul didactic. Situația a fost gestionată la nivelul școlii, iar elevul a fost sancționat disciplinar, conform regulamentului intern”, a transmis IPJ Caraș-Severin, scrie Agerpres.

Prima reacție a CSM după negocierile pe pensii speciale de la Cotroceni subliniază că magistrații „depun eforturi deosebite”

Recomandări

Prima reacție a CSM după negocierile pe pensii speciale de la Cotroceni subliniază că magistrații „depun eforturi deosebite”

Imaginile au apărut zilele trecute în online și s-au viralizat rapid. Cum era de așteptat, au apărut și reacțiile. 

„Dă telefonul, jigodie!” Cum comentează sindicalistul Marius Nistor cazul profesorului din Caransebeș agresat de un elev: „Vom ajunge să avem buton de panică sub catedre. Este absurd!”
Marius Nistor (dreapta) este liderul Federației sindicale „Spiru Haret”. Foto: Shutterstock

Marius Nistor, șef de sindicat: „Scăderea notei la purtare nu funcționează. Dimpotrivă. Te face vedetă în școală”

Marius Nistor, șeful Federației sindicale „Spiru Haret”, a precizat pentru Libertatea că în sistemul de educație românesc nu există un statut clar și bine definit al cadrelor didactice, cum nu există nici măsuri coercitive îndreptate împotriva elevilor care comit agresiuni. „Dacă toți guvernanții își permit să umilească întregul corp profesoral, de ce nu și-ar permite și copiii sau părinții acestora să facă același lucru?”. 

Elevii, consideră liderul de sindicat, mulți dintre ei vin din familie cu idei extrem de toxice cu privire la tot ce înseamnă școală: „Să înveți carte este rău, profesorii nu muncesc, au vacanțe prea multe și prea lungi, sunt plătiți prea mult. Și atunci comportamentul lor devine, în acest context, unul agresiv, disprețuitor”.  

Trebuie însă ca sistemul să prevină astfel de comportamente deviante, iar acolo unde acestea există să fie stârpite din rădăcină. „Elevii ar trebui sancționați dincolo de scăderea notei la purtare. Căci un elev care are nota scăzută la purtare devine o mică vedetă în clasă și chiar în școală. Însă dacă de această notă la purtare ar depinde admiterea la liceu sau la facultate, atunci s-ar gândi de zece ori înainte de a spune sau de a face ceva”. 

Marius Nistor a mărturisit că trăim vremuri tulburi, când școala a ajuns un adevărat ring de box. „Când vorbeam, la un moment dat, despre acea sală de detenție, am fost puși la zid chiar de către colegi de-ai noștri. Că nu există spațiu, că nu ar avea cine să-i supravegheze pe copii, că măsurile care merg în afară nu sunt posibile la noi. Și atunci ce-o să facem? O să punem câte un buton roșu, de panică, sub fiecare catedră? Ajungem deja în situații aberante, absurde!”.

„Dă telefonul, jigodie!” Cum comentează sindicalistul Marius Nistor cazul profesorului din Caransebeș agresat de un elev: „Vom ajunge să avem buton de panică sub catedre. Este absurd!”
Ministrul educației, Daniel David, a declarat că monitorizează cazurile de violență din școli și va lua măsuri suplimentare acolo unde acestea se impun. Foto: Shutterstock

Daniel David, apel la respect și colaborare între profesori, părinți și elevi

Inclusiv ministrul educației, Daniel David, a comentat incidentul. Oficialul a declarat că trebuie să existe un respect reciproc între elevi, părinți și profesori, dar și o colaborare strânsă între acești trei actori. „Educația modernă se construiește pe triada elev-profesor-părinte, însă co-crearea nu înseamnă că avem același rol, ci că trebuie să interacționăm eficient, în beneficiul copiilor. Deși relațiile dintre acești actori sunt în general bune, în spațiul public apar tot mai des comportamente disfuncționale. Noi trebuie să fim model pentru societate, nu invers”, a declarat ministrul.

Daniel David a precizat că Ministerul Educației a instituit măsuri concrete pentru prevenirea violenței în școli, printre care „butonul roșu” pentru sesizarea cazurilor de comportament abuziv și posibilitatea depunerii sesizărilor anonime. Aceste instrumente trebuie implementate la nivelul fiecărei școli. „Ministerul a creat cadrul legal pentru a preveni și elimina orice formă de violență sau comportament disfuncțional în școli. Vom adăuga măsuri noi acolo unde este nevoie, pe baza feedback-ului primit din sistemul educațional”, a mai spus Daniel David. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Urmărește cel mai nou VIDEO

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.