Ministrul Educaţiei, Daniel David, a anunţat miercuri că plata primei de carieră didactică, pentru care România a obținut acordul de a utiliza fonduri europene, ar putea începe începând cu luna ianuarie 2026.
El a precizat că vrea să obţină din partea autorităţilor europene permisiunea de a utiliza banii europeni şi pentru completarea burselor pentru studenţi.
Ministrul Educaţiei şi Cercetării a afirmat, miercuri, răspunzând unor întrebări, că după ce Comisia Europeană a aprobat folosirea de către România a fondurilor europene pentru plata primei de carieră didactică, banii ar urma a fi utilizaţi în acest scop de anul viitor.
”Aşa cum am anunţat public, noi am obţinut aprobarea Comisiei pentru a utiliza fondurile europene, lucru pe care vreau să-l fac în viitor şi pentru a completa bursele studenţilor, astfel încât, probabil, prima de carieră vom începe să o plătim din ianuarie 2026”, a anunţat ministrul.
Ce este prima de carieră didactică
Prima de carieră didactică este în valoare de 1.500 de lei şi poate fi folosită pentru cursuri de pregătire profesională, cărţi, echipamente IT, iar aproximativ o treime din bani pot merge către acoperirea de nevoi didactice individuale specifice profesorilor.
În ceea ce priveşte cardurile educaţionale, ministrul Daniel David a precizat că plăţile pe acestea vor începe în luna noiembrie pentru cei care le deţin şi în luna decembrie pentru cei care nu le au.
Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Sursa: News.ro
Etichete:
Dată publicare:
05-11-2025 19:08
Articol recomandat de sport.ro


