AEP, Uniunea Barourilor și Ministerul Educației vor promova educația electorală și juridică în rândul elevilor

29 octombrie 2025

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) și Ministerul Educației și Cercetării vor colabora pentru promovarea educației electorale și juridice în rândul elevilor, un protocol în acest sens fiind semnat, miercuri, de reprezentanți ai celor trei instituții, cu prilejul celebrării a 22 de ani de activitate a AEP.

Obiectul protocolului îl constituie cooperarea între Ministerul Educației și Cercetării, AEP și UNBR și în vederea promovării educației electorale și juridice, a statului de drept și a valorilor democratice, prin activități de informare destinate elevilor, studenților și cadrelor didactice.

Potrivit protocolului, activitățile se vor desfășura sub forma unor module, ateliere, conferințe, dezbateri și campanii educaționale. Scopul colaborării este creșterea gradului de conștientizare privind importanța proceselor electorale, a respectului față de lege și a implicării civice.

‘Într-o eră în care informația circulă mai repede ca oricând, dezinformarea a devenit una dintre cele mai mari provocări pentru societate. Ea nu se limitează la știri false sau la teorii conspiraționiste, ci reacționează subtil, distorsionând faptele, amplificând frica, divizând comunitățile și șubrezind încrederea în instituțiile publice. În acest context, educația democratică este vitală, iar acesta începe în școală, odată cu formarea discernământului și a gândirii critice. Numai prin simularea acestor capacități de judecată și prin comunicarea onestă, deschisă și transparentă, putem spera că vom reuși să diminuăm și poate chiar să combatem efectele nocive ale fenomenului de dezinformare’, a declarat președintele AEP, Zsombor Vajda.

El a spus că autoritățile semnatare ale protocolului își propun să formeze și să încurajeze tinerii să devină ‘cetățeni activi și implicați’, să-i facă să conștientizeze importanța rolului lor în viața publică și să le ofere resurse de educație electorală.

Președintele AEP a declarat că formarea unei culturi democratice autentice trebuie să devină o prioritate națională, iar instituțiile, presa și cetățenii trebuie să fie parteneri în efortul comun de reconstruire a încrederii și discernământului.

‘Paradigmele în care ne-am dezvoltat până în acest moment în zona educației și în zona cercetării sunt paradigme deja vechi pentru o țară modernă și pentru o educație modernă. Sunt paradigme din anii ’90, unele cu rădăcini chiar în perioada comunistă și este clar că, dacă tot sunt ministru, mai ales în a doua parte a mandatului, misiunea este să schimbăm paradigmele, ceea ce nu este un lucru ușor’, a atras atenția ministrul Educației, Daniel David.

El este de părere că elevii trebuie să dobândească competențe legate de democrație, alegeri și educație juridică.

‘Prin acest protocol le vom lua și mai în serios decât au fost luate până în acest moment. (…) La fiecare nivel de studiu primar, gimnazial și liceal, avem o disciplină obligatorie care se numește consiliere și orientare, iar acolo putem să prindem un anumit număr de unități de învățare care să fie (…) dedicate acestor probleme’, a adăugat Daniel David. AGERPRES/(A, AS – redactor: Iulia Carciog, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.