Jubileu de 50 de ani la Liceul Teoretic „Constantin Noica”. Între absolvenți, Daniela Cîmpean, Președinta Consiliului Județean

25 octombrie 2025

Liceul Teoretic „Constantin Noica” (str. Oștirii) din Sibiu a aniversat vineri, 24 octombrie, 50 de ani de existență. Într-o atmosferă familiară și plină de emoție, au fost prezenți la eveniment foste și actuale cadre didactice, absolvenți, elevi și cei care, într-un fel sau altul, s-au intersectat cu instituția de învățământ, pentru a-i duce renumele mai departe.

De asemenea, Daniela Cîmpean, Președinta Consiliului Județean Sibiu și absolventă a acestei școli în anul 1988, a fost prezentă încă de la începutul manifestărilor, fiind mai mereu între foștii dascăli și alături de dirigintele Călin Jida. 

Foști absolvenți și o monografie-eveniment

Jubileul a fost marcat de „In memoriam”, rugăciune de pomenire la Biserica „Sf. Mare Mc. Mina” Sibiu, pentru ca la ora 10, Prof. Ioan Popa să deschidă programul evenimentului cu vernisajul „Școala Generală nr. 9 / Mihai Eminescu” Sibiu (1975-2010), mărturii vizuale”. Au fost prezentate cronologic principalele repere ale evoluției Școlii 9 / Liceul Teoretic „Constantin Noica”, s-au făcut trimiteri la foști absovenți de marcă ai instituției de învățământ și au fost evidențiate momentele cheie care au dus la ceea ce este școala astăzi.

Programul festiv, de această dată desfășurat în laboratorul de fizică, a inclus luările de cuvânt ale Directorului Liceului, Sasca Tiberiu, Daniela Cîmpean, Președinta Consiliului Județean Sibiu, Pal Maria, prima directoare a școlii, Cuciureanu Ileana, ultima directoare a Școlii Generale Nr. 9 și Daniela Octavia Mate, inspector școlar de specialitate.

Tot acum a avut loc și lansarea volumului monografic „Școala Generală nr. 9 / Mihai Eminescu Sibiu (1975-2010)”, coordonat de Ioan Popa și Paraschiva Muntean.

Daniela Cîmpean, elevă aici între 1980-1988

Sasca Tiberiu, Directorul actual al Liceului Teoretic „Constantin Noica” a mulțumit invitaților pentru prezența la eveniment și și-a exprimat recunoștința pentru ceea ce a „moștenit” ca investiție continuă, de 50 de ani, în educația ca proces de devenire al acestei școli: „Evenimentul marchează o jumătate de secol în care cadrele didactice și-au împărtășit cunoștințele și experiența elevilor noștri. Cred că fiecare dintre noi a contribuit la ceea ce este școala astăzi”.

Vădit emoționată, Daniela Cîmpean, Președinta Consiliului Județean, a ținut să precizeze că momentul este unul cu totul special pentru ea și că a ajuns aici în calitate de fost elev și pentru ceea ce reprezintă pentru ea acea perioadă a școlii: „Am venit aici cu toată deschiderea și cu tot sufletul, pentru că este locul care mi-a marcat cel mai mult viața. Aici au fost dascălii mei, de care îmi aduc și acum aminte cu emoție și cu bucurie, oameni care mi-au influențat întreg parcursul. Mă uit cu recunoștință în trecut pentru tot ce mi-a oferit această școală și văzându-vă aici, mă uit cu încredere în viitor că din Școala 9, așa cum mi-a rămas în suflet, au șanse copiii care ajung aici să se formeze și ce învață aici să le folosească în viață. Până la urmă asta este important, din școală să ieșim cu lucruri care să ne folosească și pe care să le folosim, la rândul nostru, pentru a face bine altora”.

A fost prezentă și prima directoare a școlii

Alocuțiunile au continuat cu intervențiile foștilor directori și profesori, între care Pal Maria, prima directoare a școlii, Cuciureanu Ileana, ultima directoare a Școlii Generale Nr. 9 și Daniela Mate, Inspectorul de specialitate (fost cadru didactic aici) și Maria Stoia (directoare între 1989 și 1998).

Programul a mai inclus acordarea de diplome, moment de recunoaștere a meritelor cadrelor didactice participante, în același laborator de fizică.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.