Metoda inedită a unei învățătoare pentru a-i face pe elevi responsabili

22 octombrie 2025

Plata chiriei și penalizări 

Aceasta le-a cerut elevilor să-i plătească chirie pentru a participa la ore. Tânăra le-a înmânat copiilor plicuri cu bani fictivi, oferindu-le un portofel și un salariu lunar imaginar.

Elevii trebuiau să achite 20 de lei chirie pentru biroul și scaunul pe care le foloseau, iar suma putea crește dacă nu aveau grijă de spațiul lor sau făceau gălăgie în timpul orelor.

Pe data de 14 a fiecărei luni, înainte de plata chiriei, învățătoarea organiza un fel de magazin de unde copiii își puteau cumpăra obiecte cu banii rămași, stimulând astfel responsabilitatea financiară și comportamentaul social.

Inițiativa a fost primită cu entuziasm de elevi și a stârnit reacții pozitive în online, fiind apreciată pentru modul creativ prin care îi ajută pe cei mici să învețe despre bani, responsabilitate și conviețuirea în colectivitate.

Internauții au lăudat metoda, considerând-o o soluție ingenioasă pentru educație financiară adaptată copiilor, iar clipul a adunat peste 88.000 de aprecieri, potrivit a1.ro.

Această abordare practică în procesul educațional prezintă un exemplu interesant despre cum prin joc și implicare activă pot fi dezvoltate abilități esențiale încă din primii ani de școală.



Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.