Regina Maria, la Muzeul Judeţean Argeş, în Turneul Naţional de Educaţie Istorică – Interes Public

11 octombrie 2025
  • Regina Maria, la Muzeul Judeţean Argeş, în Turneul Naţional de Educaţie Istorică

Astăzi, Muzeul Judeţean Argeş a găzduit Vernisajul Expoziţiei de fotografie rară cu Regina Maria a României, eveniment care face parte din Turneul Naţional de Educaţie Istorică, demers iniţiat de producătorul Dan Drăghicescu.

La eveniment au luat cuvântul directorul Muzeului, dr. Cornel Popescu, dr. Mihaela Stănciulescu- fondatoarea Asociaţiei Puncte de Vedere – partener al Turneului – Dan Drăghicescu, totodată curatorul expoziţiei, dar şi directorul Crucii Roşii, Argeş, Doina Popescu.

Cred că de dincolo de orice lucru divergent şi neplăcut care se întâmplă afară din sufletele noastre, fiecare moment de acest gen ne aduce împreună şi ne face să fim mai buni, mai frumoşi şi mai adevăraţi. Să ne bucurăm de aceste zile cât timp va fi deschisă expoziţia de fotografie cu Regina Maria a României”a spus Dr. Mihaela Stănciulescu.

Aceasta a subliniat şi rolul foarte important pe care îl are proiectul de lege aprobat recent de Senat, menit să instituie data de 29 octombrie ca Ziua Reginei Maria, eveniment care să poată fi omagiat la justa sa valoare la nivel instituţional şi nu numai. Proiectul urmează să fie dezbătut la Camera Deputaţilor, care este for decizional.

Curatorul Dan Drăghicescu, directorul Turneului Naţional de Educaţie Istorică, producător asociat al documentarelor promovate în cadrul Turneului, a vorbit despre parcursul proiectului său care promovează regalitatea, precizând că este vital ca istoria României să fie îmbrăţişată cum se cuvine atât la nivelul instituţiilor cultural-istorice dar şi în unităţile de învăţământ.

Potrivit declaraţiilor sale, fotografiile expuse la Muzeul Judeţean Argeş sunt oferite de Biblioteca Congresului SUA, bună parte fiind făcute de fotografi militari din perioada Primului Război Mondial. O serie de fotografii au fost colorizate la Paris de către specialistul Samuel Steininger, prin modalităţi specifice care nu au legătură cu inteligenţa artificială. Dan Drăghicescu a mai vorbit despre impactul pe care îl are fotografia alb-negru, cu amprentă istorică, asupra tinerelor generaţii, declarând că trebuie găsite modalităţi inedite în învăţământul românesc astfel încât curiozitatea elevilor privind istoria României să fie provocată mai mult decât o fac manualele de profil. 

Directorul Muzeului, dr. Cornel Popescu, a vorbit despre viaţa Reginei Maria, de ce anume este o personalitate istorică remarcabilă, un exemplu de curaj, de diplomație și devotament.

Fotografiile expuse evocă atât viaţa politică a Reginei Maria, cât şi pe cea personală din perioada 1890-1922, alături de familie: la Edinburgh-Coburg, în 1890, alături de prinţesa Victoria Melita şi Prinţul George de Wales ori împărţind haine primite din SUA femeilor şi copiilor aflaţi într-un centru de ajutor al Crucii Roşii din România. O putem vedea pe Regină îmbrăcată în ie sau în hainele regale, alături de Prinţesa Ileana, despre care în anul 1919 s-a spus că este cel mai frumos copil din Europa sau la Alba Iulia, în anul 1922.

De asemenea, sunt expuse fotografii cu regele Ferdinand, regele George al V-lea, Kaiser Wilhelm al Germaniei, Ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei.

Despre Regina Maria

  • Maria a României, nepoată a Reginei Victoria a Regatului Unit, s-a născut în data de 29 octombrie 1875, la Ashford, Kent, Anglia şi s-a stins din viaţă la 63 de ani, pe 18 iulie 1938, la Castelul Pelișor, Sinaia.
  • Tatăl său a fost ducele de Edinburgh- Alfred Ernest Albert de Saxa- Coburg şi Gotha, iar mama- Ducesa de Rusia- Maria Alexandrova Romanova, unica fiică a Ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei.
  • A fost soţia regelui Ferdinand I cu care a avut şase copii: pe Carol, cel care avea să devină regele Carol al II-lea (tatăl regelui Mihai) apoi pe Elisabeta, Maria, Nicolae, Ileana şi Mircea.

Expoziţia de fotografie cu Regina Maria la Muzeul Judeţean Argeş este deschisă până miercuri, 15 octombrie.

Graţiela Bâzoi 

 

 

 

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.