
foto Inquam Photos / George Călin
De Ziua Mondială a Educației avem ce sărbători? mă întreb.
Înainte de a răspunde la întrebare, am să scriu o mică povestioară.
Cu câteva luni în urmă, prin vară, eram la un eveniment cultural într-un oraș apropiat de satul meu. De buna organizare a evenimentului se ocupau elevi voluntari de vreo 15-16 ani. Eu am ajuns mai devreme. Nu mai ajunsese nimeni dintre invitați. În fața sălii erau doar tinerii voluntari. I-am salutat și am intrat în sală. Ușa a rămas deschisă și eu eram dincolo de ușa deschisă, în interior. Vrând-nevrând, auzeam dialogul tinerilor care ajutau la buna desfășurare a evenimentului cultural. La fiecare frază rostită erau adăugate invariabil și fără rost cuvinte ca: băga-mi-aș…, p… mea, să îmi bag ….
Credeam că sunt teribiliști și mai credeam că sunt convinși că nimeni nu îi aude; deși asta nu e o scuză pentru a vorbi porcos și dezinhibat, cine e educat e educat tot timpul, indiferent dacă este auzit sau nu; așa că am ieșit la aer. Stăteam lângă ușă, la un metru de ei. Mă uitam la copacii din jur, la parc și deloc spre ei, dar eram acolo și credeam că se vor opri din vorbitul vulgar.
M-am înșelat. Au continuat cu și mai multă vervă de parcă erau bucuroși că au auditoriu. Râdeau tare și demonstrativ după fiecare expresie porcoasă. Am stat acolo câteva clipe, apoi am intrat în sală.
Repet întrebarea de la începutul textului: Avem ce sărbători!? și nu îi dau niciun răspuns.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp