Trei elevi din Brașov au inventat un creion inteligent care-ți vibrează în mână când faci greșeli gramaticale. Cum arată și când va fi lansat pe piață

3 octombrie 2025

Ideea creionului inteligent a pornit de la un joc din copilărie

Trei copii pasionați de tehnologie, un profesor coordonator și 1.000 de idei geniale. Însă, dintre toate, povestea creionului inteligent avea să fie lozul câștigător. „Am aflat despre competiție de la doamna profesoară de matematică. Dânsa a venit în clasă, ne-a explicat despre ce este vorba și a întrebat dacă există cineva care ar dori să participe. Trebuia să gândim un proiect bazat pe tehnologie și inteligență artificială, iar nouă ideea aceasta ne-a plăcut foarte mult”, ne-a spus Ovidiu Pică, unul dintre cei trei elevi.  

Tinerii au 17 ani și învață în aceeași clasă, specializarea Mate-Info. „La început, în echipă am fost doar eu și cu Raul, noi suntem și colegi de bancă, iar apoi am cooptat-o și pe Daria”, continuă Ovidiu. „După ce ne-am format grupul, am rugat-o pe doamna profesoară să ne fie coordonator. Următorul pas? Am început să ne gândim serios la proiect. Ce urma să facem, mai exact?”

În urma discuțiilor s-au născut foarte multe idei, însă creionul inteligent, care te corectează când greșești, a fost, de departe, cea mai bună dintre toate. „Nu ne așteptam să fim câștigători. Am participat la concurs pentru experiență, pentru că ne place tehnologia, am participat din pasiune și ne-am bucurat de fiecare moment. Dar, recunoaștem, suntem tare mândri că ideea noastră a fost aleasă din cele 400 prezentate, că s-a numărat printre cele 25 de proiecte finaliste, iar apoi a fost câștigătoare”, ne-a mărturisit și Raul Ciobanu. 

Cum plănuiește Ioana Timofte, nepoata fostului șef SRI, să scape de dosarul delapidării de 2 milioane de euro de la CN „Controlul Cazanelor”

Recomandări

Cum plănuiește Ioana Timofte, nepoata fostului șef SRI, să scape de dosarul delapidării de 2 milioane de euro de la CN „Controlul Cazanelor”

„Ideea ne-a venit gândindu-ne la un joc din copilărie. Când eram mici, aveam un creion care scoatea un sunet mai special când nimereai răspunsul corect „, ne-a explicat și Daria Văsii. 

Trei elevi din Brașov au inventat un creion inteligent care-ți vibrează în mână când faci greșeli gramaticale. Cum arată și când va fi lansat pe piață
Așa arată prototipul creionului inteligent. Foto: Ovidiu Pică

Cum funcționează creionul inteligent

Creionul este, deocamdată, un prototip care se poate testa prin intermediul unei aplicaţii pe mobil, ne-a mai explicat fata. „Camera video pe care o are instalată în vârf este cuplată la un senzor. În timp ce utilizatorul scrie, camera scanează textul. Dacă ai scris un cuvânt greșit, de exemplu fără cratimă, camera detectează eroarea gramaticală, iar creionul începe să vibreze. Te atenționează. Nu-ți arată nici unde este greșeala, nici cum să scrii corect românește. Doar îți spune că a depistat-o”, continuă ideea Ovidiu.

Utilizatorul este cel care trebuie să-și dea seama unde a greșit și tot el trebuie să corecteze eroarea. „Dispozitivul se poate conecta la o aplicație mobilă prin bluetooth, iar tu îți vei putea vedea toate greșelile de scriere pe care le-ai făcut în trecut. Tot acolo vei găsi și varianta corectă a cuvintelor scrise greșit. Aplicația poate genera inclusiv teste personalizate care să te ajute să înveți din aceste greșeli”, ne-au mai explicat copiii. 

Cu acest creion poți scrie pe hârtie, așa cum o faci cu orice creion clasic. „Greșelile, odată ce sunt depistate, pot fi tăiate sau șterse cu o gumă de șters normală”.

Însă asta nu este tot, pentru că dispozitivul, care funcționează pe baza inteligenței artificiale, învață să recunoască scrisul proprietarului său. „În momentul în care îl utilizezi pentru prima oară, creionul începe să se antreneze pentru a-ți recunoaște scrisul. Te va pune, la început, să scrii câteva propoziții, fraze sau chiar întregul alfabet pentru a învăța stilul în care o faci și pentru a te putea corecta la nevoie”.

Trei elevi din Brașov au inventat un creion inteligent care-ți vibrează în mână când faci greșeli gramaticale. Cum arată și când va fi lansat pe piață
Ideea creionului magic a cucerit, anul trecut, juriul competiției „Solve for Tomorrow”. Foto: Ovidiu Pică

Trei minute pentru a convinge juriul ca sunt cei mai buni

După prezentarea ideii și acceptarea acesteia în concurs, au urmat 3 luni de pregătire, de cursuri intensive puse la dispoziția copiilor de către organizatori. „Ne-au antrenat, ne-au învățat cum să lucrăm la proiect, ne-au susținut, am avut parte de un fel de mentorat care ne-a ajutat enorm. Acolo am participat pentru prima oară la ateliere de design thinking, antreprenoriat, inteligenţă artificială şi deep fake”, continuă Ovidiu.

Avertismentul lui Dmitri Gudkov, fost deputat rus și opozant al regimului de la Kremlin: „Putin va escalada conflictul cu Uniunea Europeană”

Recomandări

Avertismentul lui Dmitri Gudkov, fost deputat rus și opozant al regimului de la Kremlin: „Putin va escalada conflictul cu Uniunea Europeană”

Din octombrie anul trecut și până în martie anul acesta, cei trei elevi brașoveni au lucrat la prototipul creionului „magic”. Timpul a fost cel mai mare dușman al lor. „Am jonglat, efectiv, cu timpul, în așa fel încât să nu lăsăm școala pe planul doi, dar să putem lucra și la proiectul nostru, la dezvoltarea în sine a prototipului. Iar munca nu a fost deloc una ușoară”, recunoaște Raul.

Trei elevi din Brașov au inventat un creion inteligent care-ți vibrează în mână când faci greșeli gramaticale. Cum arată și când va fi lansat pe piață
Anul trecut, Daria, Ovidiu și Raul au câștigat locul întâi în cadrul competiției „Solve for Tomorrow”. Foto: Ovidiu Pică

Cei trei copii ne-au mărturisit că cel mai dificil lucru a fost să antreneze inteligența artificială. „Cea mai grea parte a fost tehnologia de inteligență artificială. A trebuit să antrenăm modele de inteligență artificială de la zero, pe plăci video închiriate. Plăcile noastre nu sunt atât de performante”. 

Un alt hop a fost pregătirea discursului în fața juriului. „Trei minute am avut la dispoziție să-i convingem că suntem cei mai buni. La prima vedere, nu pare dificil însă, în momentul în care începi să te gândești la ce trebuie să spui, cum trebui s-o faci, pe ce anume trebuie să insiști, ce să scoți în evidență…lucrurile se complică puțin”, ne-a mai spus Ovidiu, zâmbind.

„Am refăcut discursul de vreo șapte ori. Și tot depășeam timpul alocat. Dar, până la urmă, ne-a ieșit perfect. Am repetat textul de atâtea ori încât l-am învățat, efectiv, pe dinafară”, râd acum tinerii.

Trei elevi din Brașov au inventat un creion inteligent care-ți vibrează în mână când faci greșeli gramaticale. Cum arată și când va fi lansat pe piață
Coordonatoarea echipei brașovene, profesoara de matematică, alături de mama lui Ovidiu, la lansarea ediției a V-a a concursului „Solve for Tomorrow”. Foto: Laura Macavei

Copiii vor să-și breveteze invenția

Mama lui Ovidiu ne-a mărturisit că băiatul este pasionat de calculatoare de când era mic. „Avea un lego interactiv – jocul lui preferat. Apoi, în clasele primare l-am înscris la un curs de informatică și, practic, atunci i-am deschis drumul către ceea ce a devenit azi: un copil pasionat de it, de tehnologie, de computere”. 

Femeia ne-a spus că tânărul cochetează nu numai cu informatica, ci și cu modellingul și culturismul. „Este un copil care iubește foarte mult sportul, merge zilnic la sală, are grijă ce mănâncă, își gătește singur și este foarte organizat. A semnat, recent, un contract cu o firmă de modeling din București și a participat și la o prezentare de modă în Italia, în cadrul Festivalului Sanremo din acest an”. 

Ovidiu nu s-a gândit încă ce facultate va urma dar, cu siguranță, va rămâne să studieze în țară și, cel mai probabil, se va îndrepta către domeniul IT. „Pentru acest proiect a muncit cot la cot cu colegii săi și a făcut-o cu pasiune, cu drag, a fost pentru el o provocare și s-a implicat total. Acum mi-a spus că și-ar dori să breveteze această invenție a lor”, ne-a mai spus mama tânărului, emoționată.

Peste patru ani vom cumpăra creionul inteligent din librării

Am vorbit și cu profesoara de matematică a celor trei elevi, coordonatoarea grupului, care ne-a mărturisit că este tare mândră de copii. „Au lucrat enorm, s-au implicat total. Atâta dăruire și pasiune mai rar la niște tineri de 17 ani. Dar sunt copii buni, curioși, cu inițiativă, pentru care chiar merită să te zbați. M-am bucurat să le fiu coordonator în acest proiect și sunt tare mândră de ei”. 

Însă munca elevilor brașoveni nu s-a încheiat. „Programul este gata, acum trebuie să luăm legătura cu un inginer electronist. Componentele acelea trebuie puse, totuși, cap-coadă ca să funcționeze”, ne-a mai explicat profesoara.

Echipa din Brașov speră ca invenția să fie lansată pe piață în patru ani. „Am fost contactați de reprezentanții unei firme care ne-au promis că ne sponsorizează pentru a scoate dispozitivul pe piață”, ne-a mai spus coordonatoarea echipei din Brașov.

Trei elevi din Brașov au inventat un creion inteligent care-ți vibrează în mână când faci greșeli gramaticale. Cum arată și când va fi lansat pe piață
Ioana Mârzac Sigarteu, communication manager Samsung România. Foto: Laura Macavei

„Apreciem ideile simple și proiectele cu impact social”

Solve for Tomorrow, competiția la care au participat, anul trecut, elevii din Brașov, a ajuns anul acesta la cincea ediție. Concursul este dedicat liceenilor cu vârste între 16 și 19 ani, iar înscrierile se pot face până pe 11 noiembrie.

Această competiție este, de fapt, un program educațional derulat de Samsung în peste 68 de țări și prin care peste 2,9 milioane de elevi au fost sprijiniți să-și dezvolte gândirea inovatoare și capacitatea de a răspunde unor provocări sociale majore.

„După înscrieri, vor fi selectate 25 de echipe finaliste. Acești copii vor intra, ulterior, într-un program intensiv de workshop-uri și mentorat, menite să-i ajute să-și dezvolte proiectele”, a explicat pentru Libertatea Ioana Mârzac Sigarteu, communication manager Samsung România.

Competiția se va încheia cu o gală finală, pe 27 martie 2026, când juriul va desemna câștigătorii. Premiile oferite includ resurse educaționale Samsung – gadget-uri și soluții tehnologice menite să sprijine dezvoltarea tinerilor și accesul lor la inovație. 

Trei elevi din Brașov au inventat un creion inteligent care-ți vibrează în mână când faci greșeli gramaticale. Cum arată și când va fi lansat pe piață
Organizatorii „Solve for Tomorrow” au dat startul înscrierilor pentru ediția din acest an. Foto: Samsung

Ioana Mârzac Sigarteu ne-a spus, pe scurt, și care sunt criteriile de jurizare. „Căutăm atât rolul tehnologiei în proiect, cât și potențialul impact pe care îl au în societate, pentru că vorbim despre proiecte care ar trebui să aducă progres și să contribuie în bine pentru comunitatea de mâine. Ne uităm la modul de prezentare, dar și la cât este de fezabil proiectul”.

Din juriu fac parte specialiști atât din zona de tehnologie, cât și din mediul academic. „Vasta expertiză a juriului în multiple domenii de activitate asigură un proces de jurizare corect. Ne uităm la absolut toate fațetele unui proiect. Însă, ne atrag atenția ideile simple, ușor de înțeles, utile, practice, care vin cu soluții la probleme reale. Întotdeauna ideile simple sunt cele mai bune”, a mai precizat reprezentanta Samsung România.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Urmărește cel mai nou VIDEO

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.