Noul an universitar începe sub semnul protestelor. Studenţii, nemulţumiţi de măsurile luate în Educaţie

30 septembrie 2025

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) a făcut apel, miercurea trecută, la întreaga comunitate de studenţi să protesteze pe 29 septembrie, începând cu ora 16:00, în Piaţa Victoriei, ca reacţie la actele normative care reglementează unele măsuri fiscal-bugetare ale căror prevederi „afectează negativ” calitatea actului educaţional şi „restrâng” accesul la învăţământ.


de
Redactia Observator

la 29.09.2025
, 08:53


ANOSR a criticat ferm încă de la început atitudinea guvernanţilor de a adopta măsurile de austeritate fără consultarea actorilor interesaţi precum studenţii, cadrele didactice şi elevii, dar şi ignoranţa arătată faţă de toate acţiunile prin care studenţii au demonstrat faptul că tăierea transportului feroviar şi a fondului de burse sunt infime pentru reducerea deficitului bugetar şi că acestea reprezintă un atac direct al Guvernului României asupra nevoilor de bază pe care studenţii le au pentru continuarea parcursului educaţional, Guvernul uitând faptul că dreptul la învăţătură este un drept garantat de Constituţia României„, a scris ANOSR, pe pagina sa de Facebook.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Articolul continuă după reclamă

Potrivit organizaţiei, tăierea facilităţilor de transport şi din fondul de burse are un impact economic infim, însă produce efecte negative din punct de vedere social, afectând, în special, studenţii aflaţi în situaţii socio-economice vulnerabile.

În opinia ANOSR, aceste tăieri nu fac altceva decât să sporească şi să încurajeze studenţii care nu îşi permit să se întreţină la studii să abandoneze sistemul de învăţământ superior.

Redactia Observator
Like

Observator  – Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.