Fostul judecător Cristi Danileț și-a transformat experiența de peste două decenii în magistratură într-o misiune civică: aduce justiția mai aproape de copii și adolescenți.
După ce a văzut de aproape tragedii în care minori erau victime sau chiar autori ai unor fapte grave, Danileț a înțeles cât de necesară este educația juridică încă de la vârste fragede.
Astfel a luat naștere proiectul „Educație juridică”, început printr-un protocol între Ministerul Justiției și Ministerul Educației și continuat prin asociația „Vedem Just”, o rețea de magistrați, avocați, profesori și voluntari dedicați acestei cauze.
În școli, elevii află regulile de acasă, de la școală, de pe stradă și din mediul online, sintetizate într-o broșură intitulată „Elevul și legea”, distribuită gratuit anual către mii de copii. Tot gratuit sunt și lecțiile susținute de judecători, procurori, polițiști sau avocați, care răspund apelurilor venite din partea diriginților sau asociațiilor de părinți.
Proiectele s-au diversificat: concursul național de educație juridică „Be Legal, Be Cool”, tabăra „Legal Academy” sau aplicația mobilă „Legendar”, care explică termeni juridici pe înțelesul copiilor și oferă soluții practice la probleme precum bullyingul sau agresiunile online.
Pentru Danileț și echipa sa, scopul este clar: copiii să înțeleagă că legea este un sprijin, nu o amenințare, iar dreptatea nu trebuie trăită doar în sălile de tribunal, ci cultivată ca un sentiment moral împărtășit de întreaga societate.
