Cercetători din Franța, Italia, Spania și Grecia – la Bucharest Science Festival

24 septembrie 2025

Cercetători din Franța, Italia, Spania și Grecia participă, în perioada 24-28 septembrie, la cea de-a XIII-a ediție a Bucharest Science Festival, dedicat științelor și tehnologiei.

Programul complet al evenimentelor poate fi consultat pe https://www.bucharestsciencefestival.ro/.

Timp de cinci zile, festivalul transformă locuri variate – mall-uri, biblioteci, muzee, librării sau spații publice – în laboratoare de cunoaștere, inspirație și explorare, pentru pasionații de toate vârstele.

Astfel, afirmă organizatorii, festivalul începe cu Salonul de Știință al Școlilor, vernisajul expoziției ‘Pe pământ și pe apă: locuitorii Deltei Dunării acum 6.500 de ani’ și o masă rotundă despre rolul educației științifice în asigurarea unei forțe de muncă competitive.

La Salonul de Știință, copii, adolescenți și tineri din școli, licee și facultăți vor prezenta experimente de chimie spectaculoase, demonstrații de robotică, realitate virtuală și imprimare 3D.

Potrivit organizatorilor, vor participa ca expozanți și echipe de la Universitatea Politehnica București, Universitatea din București și Academia Tehnică Militară.

Joi va avea loc evenimentul ‘De la Galileo Galilei la fuziunea termonucleară’ la Librăria Humanitas Cișmigiu, o întâlnire fascinantă cu Piero Martin, reputat fizician al Universității din Padova și Chief Physicist al DTT, care va prezenta noul experiment european de fuziune.

Evenimentul, desfășurat cu sprijinul Institutului Italian de Cultură, invită publicul să descopere povestea unor erori remarcabile făcute de cercetători, dar a căror corectare a dus la un avans considerabil al științei și la o înțelegere mai profundă a Universului.

Tot joi, în cadrul ‘Kids’ Lab’, de la Facultatea de Inginerie Chimică și Biotehnologii, vor fi organizate ateliere de chimie dedicate elevilor între 7 și 13 ani, unde cei mici devin oameni de știință pentru o zi. Sub îndrumarea studenților și profesorilor de la Politehnică, participanții experimentează în siguranță, pun întrebări îndrăznețe și explorează fenomene uimitoare.

În aceeași zi va avea loc ‘Humanism & AI: challenges and opportunities’ la Facultatea de Filosofie a UB, o masă rotundă despre impactul Inteligenței Artificiale asupra umanității, la care vor participa profesori ai Universității din București, ai Universității din Atena și ai Universității din Madrid.

Tot în cadrul evenimentului, în perioada 24 – 26 septembrie, vor fi organizate vizite, dedicate elevilor, în laboratoarele Facultății de Electronică și ale centrului ‘CAMPUS’ din Politehnică, în cele ale facultăților de Biologie, Chimie și Fizică ale Universității din București și la Academia Tehnică Militară.

Sâmbătă, familiile cu copii, dar și publicul de orice vârstă vor afla cum este construită o mașină de luptă împotriva incendiilor și îi vor cunoaște pe pompieri. Evenimentul este organizat cu sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

De asemenea, pe 28 septembrie, Inspectoratul General de Aviație al MAI va prezenta la aeroportul Băneasa elicopterele folosite în intervenții de urgență, inclusiv celebrele Blackhawk.

‘Zilele Științei la Adjud’ este un alt eveniment desfășurat sub egida Bucharest Science Festival și va fi organizat în parteneriat cu Colegiul Tehnic ‘Gheorghe Balș’.

‘Știința nu este doar o colecție de teorii și formule, ci un limbaj comun care ne ajută să înțelegem lumea. Prin Bucharest Science Festival ne dorim să arătăm cum știința poate fi utilă unei comunități, poate crea punți între generații și poate oferi instrumentele de care avem nevoie pentru a lua decizii responsabile. Fiecare eveniment din festival este o invitație de a descoperi împreună, de a ne lăsa purtați de întrebări și de a ne cultiva gândirea critică’, a declarat Alexandru Toma Pătrașcu, directorul festivalului, citat într-un comunicat remis presei. AGERPRES/(AS – redactor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)

Foto: (c) Mihai POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO

***Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.