Festivalul TIM!D 4-5 octombrie 2025, Buzău, Vila Albatros (Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”) | Educație

24 septembrie 2025

TIM!D, primul Festival dedicat sănătății emoționale din Buzău, are loc în weekendul 4-5 octombrie, la Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” (CCAM), la Vila Albatros, o bijuterie arhitecturală situată într-unul dintre cele mai frumoase parcuri ale urbei.

TIM!D pornește de la nevoia de a identifica, a vorbi și a găsi soluții la problemele cu care ne confruntăm și pe care, timid, le ascundem. Pe lângă definiția cunoscută, mai precis lipsa de îndrăzneală și de încredere în sine pe care o încercăm de multe ori în relație cu sentimentele noastre, cu problemele zilnice dar și cu oamenii din jurul nostru, numele este, în același timp, acronimul pentru Terapie, Integrare, Muzică, Introspecție, Dans, activități ce conturează identitatea festivalului. TIM!D nu este neapărat despre a fi timid(ă), în sensul restrictiv al cuvântului, este mai mult despre a fi împăcat și mulțumit așa cum ești, cu tine și cu cei din jur.

Am gândit TIM!D ca un festival care îmbrățișează comunitatea și o aduce mai aproape de sine, atât la nivel individual, cât și de grup. Dorim ca festivalul să elimine din rușinea, frica, greul, durerea și timiditatea pe care le simțim în raport cu explorarea interiorului. Intenția noastră este să aducem terapia mai aproape de oameni. Prin terapie înțelegem procesul de conștientizare și vindecare care să ne permită acceptarea de sine și creșterea în sensul pe care ni-l dorim noi. (Florina Potîrniche, directoarea Centrului Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”)

Tema primei ediții este singurătatea: singurătatea în relația de cuplu, în familie, în societate, la locul de muncă, în rolul de părinte. Trăim paradoxul intensificării acestui sentiment, în contextul diminuării distanțelor dintre oameni. Trăim într-o lume ultra-conectată în care simțim tot mai mult deconectarea. Pentru a vorbi și a găsi posibile rezolvări împreună, în comunitate, programul este structurat în funcție de momentele zilei. Astfel, diminețile sunt dedicate conferințelor pentru publicul larg, unde psihologi şi psihoterapeuți abordează în mod accesibil tema singurătății. În cea de-a doua parte a zilei au loc ateliere practice conduse de terapeuți specializați. Fiecare zi se încheie cu spectacole de muzică vorbită, unde artistele Claudia Colniceanu, cântăreață de muzică populară din Buzău, inițiatoarea proiectului „Mousaios Sound” și Evelina Andrieș, harpista Filarmonicii din Brașov și membră activă a Orchestrei Române de Tineret, combină versuri, povestiri și sunete instrumentale. În cadrul festivalului TIM!D, muzica are un rol precis: harpa, chitara acustică și alte instrumente alese special sunt sunete de ambient creatoare ale unei atmosfere de intimitate, prietenie și căldură umană, prielnice stărilor de introspecție, conectare și deschidere față de dialog.

Prin motto-ul Sunt timid și sunt ok festivalul propune o întâlnire de două zile în care emoțiile se deschid.

Programul festivalului:

Sâmbătă, 4 octombrie

11.00 – 13.30 (acces gratuit):

Discuții îndrăznețe cu:

Silvia Ciubotaru – psiholog, psihoterapeut și manager cultural

Cristina Schmidt – psihoterapeut, trainer și coach

Ateliere (pe bază de bilet, locuri limitate)

Bilete la atelierele se găsesc pe www.iabilet.ro

16.00 – 18.00 Terapie psiho-somatică cu Oana Șerbu, psiholog

16.00 – 18.00 Constelații ale Intenției cu Irina Teșcan, psihoterapeut

16.00 – 18.00 Terapie IFS de mini-grup cu Carmen Neagu, psihoterapeut

19.00 (acces gratuit): concert susținut de Claudia Colniceanu și invitații săi.

20.00 (acces gratuit): socializare și networking

Duminică, 5 octombrie

11.00 – 13.30 (acces gratuit):

Discuții îndrăznețe cu:

Eugen Hriscu – psihoterapeut și psihiatru

Cătălina Riznic – psihoterapeut și consilier școlar

Ateliere (pe bază de bilet, locuri limitate)

Bilete la atelierele se găsesc pe www.iabilet.ro

16.00 – 18.00 Atelier de îmbrățișat timiditatea cu Sabina Brândușe, actriță și art-terapeut

16.00 – 18.00 Constelații ale Intenției cu Irina Teșcan, psihoterapeut

16.00 – 18.00 Terapie prin dans și mișcare cu Alexandra Cucu, dans-terapeut

19.00 (acces gratuit): recital de harpă susținut de Evelina Andrieș, membră a Orchestrei Române de Tineret

Organizatori: Primăria Municipiului Buzău, Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.