Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Oradea a găzduit, între 18 și 21 septembrie, a patra ediție a conferinței de dezbateri EMUNovici, un proiect devenit emblematic pentru instituție. Evenimentul, desfășurat în sala festivă a colegiului și la Facultatea de Drept a Universității din Oradea, a reunit aproape 40 de tineri, în special liceeni, dar și studenți din Cluj-Napoca, Botoșani și Oradea.
În cadrul conferinței, participanții au fost împărțiți pe comitete, unde au reprezentat țări, instituții sau organizații internaționale, simulând funcționarea Organizației Națiunilor Unite.
Model United Nations (MUN), cunoscut și ca „model ONU”, este o activitate educațională care îi familiarizează pe elevi și studenți cu diplomația, relațiile internaționale și arta negocierii, dezvoltându-le totodată gândirea critică, abilitățile de comunicare și de leadership.
„EMUNovici este o competiție intelectuală, dar mai ales e un cadru al dialogului, unde gândirea critică și arta oratoriei se întâlnesc, clădind atitudini și valori esențiale pentru formarea voastră. Veți dezbate idei, vă veți susține convingător punctele de vedere, ascultând cu respect opiniile celorlalți, veți construi soluții care contează și vă veți convinge de puterea cuvintelor și a colabărării. Vă felicit pentru că sunteți aici, pentru curajul de a accepta această provocare și pentru disponibilitatea de a de a învăța unii de la alții”, le-a spus tinerilor Livia Munteanu, directoarea Colegiului Mihai Eminescu, la deschiderea conferinței.
Inițiativa EMUNovici îi aparține lui Vlad Munteanu, elev al Colegiului „Eminescu” din promoția 2021-2025. Sprijinit de clubul „Polemos”, proiectul a fost lansat în 2023 și a devenit între timp cel mai longeviv eveniment de tip MUN din vestul țării.
Organizatorii spun că succesul acestei ediții confirmă potențialul proiectului și speră ca EMUNovici să continue să crească și în anii următori, consolidându-și statutul de marcă a Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Oradea. Conferința este organizată cu sprijinul clubului de dezbatere „Polemos” și al profesorilor Elvira Groza și Bogdan Pleșa.