Elevii vasluieni cu rezultate deosebire la olimpiadele școlare vor fi premiați și în acest an de municipalitate cu premii între 2.000 și 3.000 de lei. Consiliul Local urmează să aprobe regulamentul pentru acordarea premiilor, după ce Inspectoratul Școlar a centralizat rezultatele.

Premiile pentru elevii cu rezultate remarcabile la olimpiadele școlare urmează să fie de la 3.000 lei – premiul I, premiul II – 2.500 de lei și premiul III – 2000 de lei. Elevii care au obţinut media 10 la examenul naţional de Bacalaureat primesc 1.500 de lei, iar elevii care au obținut nota maximă la Evaluarea Naţională încasează aceeași sumă.
Consiliul Local Vaslui urmează să aprobe regulamentul pentru acordarea de premii elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar de stat care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele școlare. Rezultatele au fost centralizate de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui, în urma analizării şi validării rezultatelor transmise de către unităţile de învăţământ preuniversitar de stat.
Premierea elevilor se va face în funcţie de valoarea performanţei obţinute şi în limita bugetului aprobat, pentru manifestarea „Gala Excelenţei în Educaţie – Vaslui, 2025“.
Premiile se acordă pentru distincţiile obţinute în anul şcolar anterior organizării manifestării festive denumită „Gala Excelenţei în Educaţie – Vaslui, 2025“, respectiv anul şcolar 2024 – 2025.