Iași: Peste 4.000 de studenți de la USV au început cursurile (FOTO/VIDEO)

21 septembrie 2025

Peste 4.000 de studenți ai Universității de Științele Vieții ”Ion Ionescu de la Brad” din Iași au început, de luni, anul universitar 2025-2026, o ceremonie de deschidere fiind organizată în Aula Magna ”Haralamb Vasiliu”.


La eveniment au fost prezenți studenți, oficialități locale, rectori ai universităților din Iași, directori de colegii agricole, directori ai stațiunilor de cercetare din Regiunea Nord-Est și de la instituții deconcentrate județene, alături de comunitatea academică a Universității.

Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO


”Este o nouă deschidere de an universitar, este o obișnuință ca la început de an universitar să fim cu toții în Aulă pentru a marca în mod festiv și oficial acest moment. Începem anul universitar în condițiile unei piețe a admiterii foarte concurențiale. În ciuda acestui lucru, am reușit să ocupăm toate locurile scoase la concurs, ceea ce ne bucură foarte mult”, a declarat rectorul USV Iași, Gerard Jităreanu.

Prezent la eveniment, primarul Mihai Chirica a reafirmat susținerea municipalității pentru mediul universitar ieșean.

Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO


”Mediul universitar ieșean este motorul și emblema noastră. Ținem foarte mult să-l sprijinim. În ultimul deceniu mediul academic ieșean a beneficiat de o susținere reală în tot ceea ce înseamnă programul de învățământ, dar și celelalte evenimente culturale și științifice desfășurate pe parcursul unui an întreg. Vom rămâne în continuare partenerii lor. Salvarea României nu poate fi decât prin educație, mediul academic având un rol foarte important de spus. Va trebui să bată cu pumnul în masă. Nu au nevoie să facă protest. Trebuie doar să ceară și să încerce să îi convingă pe cei care conduc această țară că viitorul unei națiuni e un popor educat”, a subliniat primarul Chirica.

În cadrul festivității organizate de USV Iași au fost acordate premii de excelență și burse ocazionale pentru rezultate deosebite obținute de studenți în anul anterior. Doi dintre aceștia au primit câte o bursă în valoare de 1.000 de euro, ca urmare a donațiilor făcute prin testament de foști profesori. Astfel, Denisa Alexandra Sandu, studentă în anul III la Facultatea de Agricultură, specializarea Montanologie, a primit premiul prof. univ. dr. HC. Constantin Vasilică, iar George Netcă, șeful de promoție de la specializarea Agricultură, a primit premiul prof. univ. dr. Petru Magazin.

De asemenea, conform tradiției, decanii facultăților USV Iași au acordat ”Premiul Decanului”, în valoare de 1.000 lei, celor mai buni și implicați studenți.

Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO


”Ne bucurăm pentru studenții premianți, care au medii deosebite. Sunt premii alocate din veniturile proprii ale universității, din sponsorizările și parteneriatele avute cu mediul privat, dar și premii care provin din sumele lăsate de mari foști profesori ai universității noastre. Ei au lăsat prin testament ca în fiecare an șefii de promoție să primească 1.000 de euro”, a amintit rectorul USV.

Conform afirmațiilor sale, având în vedere că foarte mare parte din studenți provin din medii defavorizate, astfel de burse sunt foarte necesare.

Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO


”În anul universitar precedent am avut burse pentru 33-35% dintre studenți. Deocamdată, pentru acest an cuatumul burselor nu a fost stabilit. Sperăm să fie la nivelul anului precedent. Sperăm să fie cel puțin la nivelul anului precedent, pentru a-i recompensa pe cei care învață și a-i ajuta pe cei care provin din medii defavorizate”, a spus Gerard Jităreanu. AGERPRES/(A, redactor: Daniela Malache, editor: Antonia Niță, editor online: Gabriela Badea) 

* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.