Ministrul Educației: Testările în clasele a II-a, a IV-a, a VI-a vor fi schimbate
Evaluările naționale în clasele a II-a, a IV-a și a VI-a vor fi schimbate, a anunțat, marți, ministrul Educației, Daniel David, la conferința ‘Capitalul uman: Educația – stringența economiei – Ce livrează sistemul de educație de la școală la universitate – pregătire, adecvare la economie, soluții la problema momentului’, organizată de Curs de Guvernare.
Daniel David a precizat că săptămâna aceasta sau săptămâna viitoare va fi emis un ordin de ministru care prevede schimbarea evaluărilor în sensul extinderii competențelor care vor fi verificate.
Potrivit ministrului, evaluările vor cuprinde și itemi precum cei din testările PISA.
‘O schimbare pe care o țintim, sper să o pot aproba zilele acestea, se leagă de testările pe care le facem în clasele II-a, a IV-a. (…) Ele ar trebui să măsoare mai multe competențe. (…) De asemenea, în aceste testări aș vrea să văd, pe lângă itemi clasici legați de programe, itemi în logica PISA. Adică folosirea conținuturilor în viața de zi cu zi. (…) Acestea sunt contribuții pe care le-am avut în aceste nouă luni în aceste testări din clasa a II-a, a IV-a și a VI-a va fi în aceeași logică. (…) Este un element de autocunoaștere pentru copil și aceste rezultate trebuie să se întoarcă după aceea la școală, să învețe școala cum stă în raport cu alte școli, să învețe profesorul, învățătorul, la gimnaziu – dirigintele cum stau copiii față de copiii din alte școli. (…) Antrenăm (copiii) să utilizeze conținutul la viața de zi cu zi și în clasa a IX-a îi testăm și copiii deja vor ști ce înseamnă itemi PISA, îmi asum acest lucru’, a explicat el. AGERPRES/(A – redactor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Afisari: 481
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat
exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de
dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice
modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă,
în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea
ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing – [email protected].