Sindicaliștii din Educație i-au solicitat președintelui Nicușor Dan, demisia ministrului Educației, Daniel David, și anularea măsurilor asumate de Guvern privind sistemul de învățământ.
Şeful statului a luat act de solicitările lor, propunând o următoare întâlnire peste două luni, când vor exista date pe impactul măsurilor. Nemulțumiți, sindicaliștii spun că nu exclud declanșarea grevei generale.
„Nu avem nevoie de promisiuni, președintele (Nicușor Dan – n.r.) a luat act de solicitările noastre, prima solicitare fiind legată de demisia ministrului Educației, Daniel David, iar a doua fiind legată de anularea, abrogarea măsurilor care au fost asumate pe Legea 141. Referitor la primul punct, președintele nu s-a pronunțat în momentul de față, iar referitor la al doilea punct, cel legat de abrogarea măsurilor care au fost asumate pe Legea 141, domnia sa a propus o altă întâlnire, cam peste maxim două luni, ocazie cu care se va putea veni cu niște cifre exacte legat de impactul măsurilor asumate de guvernarea Bolojan. Și, în funcție de aceste impacturi, trebuie să se analizeze și să se ia alte decizii. Asta este ceea ce ne-a putut transmite președintele”, a declarat Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret, Marius Nistor, după întâlnirea cu președintele Nicușor Dan.
Acțiunile de protest vor continua până la îndeplinirea celor două obiective, iar greva generală în învățământul preuniversitar nu este exclusă, au precizat liderii sindicali.
Mii de profesori au protestat în prima zi de şcoală, după ora 10.30, în Piaţa Victoriei, din Capitală, la un miting de protest organizat de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţia Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret şi Federaţia Naţională Sindicală Alma Mater.
La ora 12.10, protestatarii au plecat în marş spre Palatul Cotroceni, unde o delegaţie a lor s-a întâlnit cu preşedintele Nicuşor Dan.


Profesorii solicită anularea măsurilor de austeritate, între care creşterea numărului de elevi la clase, micşorarea tarifului la plata cu ora, creşterea normei didactice cu două ore şi tăierea unor categorii de burse ale elevilor.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație Spiru Haret și Federația Națională Sindicală Alma Mater resping măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar, adoptate de Guvern, cu efecte negative asupra sistemului de învățământ, dar, în primul rând, asupra beneficiarilor educației.
„Creșterea normei didactice, comasarea unităților de învățământ, mărirea efectivelor de elevi la clasă și, nu în ultimul rând, creșterea obligației de catedră pentru directori și inspectori – toate acestea sunt poveri pe care le ducem împreună, chiar dacă din perspective diferite. (…) Mesajul nostru este unul clar: lupta federațiilor sindicale nu este o luptă împotriva directorilor sau a inspectorilor. Dimpotrivă, este o luptă pentru un sistem de învățământ sănătos, predictibil și finanțat corespunzător, un sistem în care fiecare dintre noi – profesor, director, inspector – să își poată desfășura activitatea cu profesionalism și demnitate. Suntem convinși că măsura creșterii obligației de catedră pentru directori și inspectori înseamnă un efort mult mai mare din partea celor care ocupă aceste funcții și se impune să luptăm împreună și pentru abrogarea acestei măsuri anti-educație”, au transmis organizațiile sindicale.


Protestatarii transmit că nemulțumirile cadrelor didactice pot escalada în perioada următoare, din cauza haosului generat de măsurile de austeritate care afectează nu doar profesorii, ci și elevii.
Potrivit acestora, măsurile de „eficientizare” aplicate în domeniul învățământului prin Legea 141/2025 vor avea „un cost mult mai mare” pe termen mediu și lung, afectând direct calitatea educației, statutul profesional și social al angajaților din învățământ, precum și viitorul beneficiarilor primari.
„Protestul nostru este pentru stoparea acestor măsuri abuzive, prin care arătăm că nu suntem de acord ca învățământul și cercetarea din România să fie în continuare subfinanțate și desconsiderate. Trebuie să îi convingem pe guvernanți că cheltuielile pentru educație sunt o investiție, nu un cost”, au transmis sindicaliștii.
Ministrul: Este neînţelept, ca să nu spun poate neinspirat, să soliciţi demisia ministrului care totuşi a filtrat măsurile fiscal-bugetare prin grile educaţionale
Ministrul Educaţiei, Daniel David, consideră „neinspirat” şi „complet nerealist” protestele organizate în această perioadă de către carele didactice şi le transmite că în această perioadă „este foarte important să fie realişti şi înţelepţi”.
„Pe mine ce m-a interesat în această zi, vă spun foarte sincer ca ministru, a fost ca în prima zi de şcoală să avem copii în şcoli, să nu fie şcolile închise, cu sau fără festivităţi. Majoritatea în ţară au ales să aibă festivităţi, dar nu festivitatea era elementul principal, mai ales într-o situaţie de criză fiscal-bugetară, şi acest lucru s-a întâmplat, copiii au fost în şcoli. Trebuie să spun că, într-un fel, este în regulă şi că sindicatele au găsit o formulă să-şi exprime nemulţumirile în forma acestui protest, fără să interfereze însă cu primirea copiilor în şcoli”, a declarat, luni, ministrul Daniel David, la Digi24.
„Am auzit solicitările lor şi este complet nerealist să te aştepţi că, în această perioadă, se vor întâmpla modificări în legea fiscal-bugetară sau că premierul îşi va da demisia sau că guvernul va cădea, pentru că România trebuie să treacă încă prin două hopuri mari, evaluarea Moody’s din septembrie şi evaluarea Comisiei Europene din octombrie şi este nevoie de stabilitate. De asemenea, îndrăznesc să spun că este neînţelept, ca să nu sunt poate neinspirat, să soliciţi demisia ministrului care totuşi a filtrat măsurile fiscal-bugetare prin grile educaţionale, care a reuşit astfel să asigure salariile şi bursele până la sfârşitul anului, să nu fie oameni daţi afară, să nu avem tăieri de salarii, şi în final, sigur, să contribuim şi la stabilitatea ţării”, a afirmat David.
Invitaţia sa, a mai spus ministrul, este ca oamenii să înţeleagă că „ţara este în criză fiscal-bugetară” şi că din această cauză au fost luate aceste măsuri.
„Educaţia nu mai are ce să dea, de acum trebuie să crească. Haideţi să gândim împreună bugetul de anul viitor, să vedem cum implementăm unele reforme pe care le dorim cu toţii şi, foarte important, cum începem să atenuăm, începând de anul viitor, şi premierul a spus că începem să intrăm într-o logică de dezvoltare, unele din aceste măsuri care deranjează în această perioadă şi care sunt temporare”, a punctat Daniel David.
Întrebat cum ar putea fi deblocat conflictul în acest moment, în condiţiile în care unii profesori ameninţă cu blocarea activităţii didactice, ministrul a precizat că nu ştie, în acest moment, ce înseamnă boicotare şi ce vor să facă profesorii.
„Eu am încrederea că dacă un profesor merge la ore nu are cum să nu-şi facă activitatea, pentru care este plătit şi, dincolo de plată, este un act de moralitate, intrând în sala de clasă, să-ţi faci lecţia, să interacţionezi cu copiii. (…) Nemulţumirea s-a auzit, întrebarea este ce facem cu ea, iar invitaţia mea rămâne, aşa cum am făcut-o înainte, pentru a construi, pentru viitor, începând cu bugetul, reformele pe care le dorim şi atenuarea acestor măsuri începând de anul viitor”, a precizat David.
Măsurile adoptate nu mai pot fi modificate – Daniel David
David a subliniat că nu va participa la întâlnirea de luni, de la Palatul Cotroceni, dintre Nicuşor Dan şi profesorii protestatari pentru că este „întrevederea preşedintelui” şi că, „poate” este bine ca liderii de sindicat să aibă întâlniri cu diverse structuri.
„Noi suntem mai degrabă din zona executivă, preşedintele totuşi reprezintă instituţia supremă în acest stat”, a menţionat ministrul Educaţiei, adăugând că nu ştie ce va discuta Nicuşor Dan cu sindicaliştii, întrucât preşedintele „nu trebuie să dea raportul” şi că, dacă îl va informa după ce are loc această întâlnire, atunci va comunica.
„Copiii trebuie să meargă la şcoală, profesorii o să-şi facă datoria. Nemulţumirile le vedem, ele nu apar pur şi simplu din nimic, ci dintr-o situaţie de criză fiscal-budgetară, nu din normalitate sau că cineva ar fi dorit aceste măsuri. Iar preşedintele, după ce va avea întâlnirea cu profesorii, va decide ce va dori să comunice guvernului sau ministrului direct. Mă aştept şi eu să văd care vor fi concluziile după întâlnire şi nu cred că trebuia nici eu, şi nici premierul să fim acolo, în condiţiile în care mesajul către ministru a fost transmis prin proteste pe parcursul mai multor zile, iar astăzi către guvern în Piaţa Victoriei. Acum este discuţia preşedintelui cu sindicaliştii”, a mai spus Daniel David.
Din punctul său de vedere, cine crede că în acest moment se mai modifică legea fiscal-bugetară, este „nerealist”, a mai spus ministrul, care a adăugat că se poate discuta despre „atenuarea acestor măsuri, mai ales că sunt prezentate ca fiind temporare, pentru anul viitor şi în condiţiile de stabilizare fiscal-bugetară.
„Dincolo de catastrofele prezentate mereu şi de sindicalişti şi de diversi experţi, toate măsurile care au fost luate de către mine ca ministru, au fost filtrate de componenta educaţională. Orice măsură pe care am luat-o o regăsiţi într-una dintre ţările de Uniunii Europene şi într-una dintre ţările vestice, la care de obicei ne raportăm ca reper. Nu reprezintă totdeauna cele mai bune practici europene, modelul ideal pe care am vrea să mergem, dar indiferent ce auziţi, n-am ieşit din nişte repere europene. Sistemul oricum nu funcţiona foarte bine. Dacă aveam o situaţie de normalitate, ar fi trebuit să începem reforme de regîndire a sistemului. Miza mare este cum reducem cheltuielile nu pentru educaţie, ci pentru ţară, fiindcă ţara nu mai are bani şi intră într-o situaţie de criză fiscal-bugetară, iar după aceea, pentru această stabilizare, să gândim aceste reforme, unde îi invit pe oamenii educaţiei să gândim aceste lucruri împreună”, a mai declarat ministrul Educaţiei.
(Citește și: Bugetul Educației, deficit de 2 mld. lei, dacă nu se aplică măsurile anunțate de Guvern; noile reglementări privind bursele studențești, publicate)
****