Sindicaliștii din Educație amenință cu proteste începutul de an școlar: Reformele anunțate au fost adoptate fără consultare

7 septembrie 2025

Sindicatele din Educaţie au anunţat că luni vor boicota începutul de an şcolar, vor picheta sediul Executivului şi vor organiza un marş de protest până la Palatul Cotroceni.

Acţiunile federațiilor sindicale urmăresc să atragă atenţia asupra obligativităţii soluţionării problemelor cu care se confruntă personalul din învăţământul preuniversitar şi superior

„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie ‘Spiru Haret’ şi Federaţia Naţională Sindicală ‘Alma Mater’, în semn de revoltă faţă de prevederile Legii nr. 141/2025 referitoare la sistemul educaţional ce provoacă în învăţământ o criză fără precedent în ultimii 35 de ani, organizează în data de 8 septembrie 2025 pichetarea sediului Guvernului României, urmată de un marş de protest până la Palatul Cotroceni”, susțin sindicaliştii, potrivit Agerpres.

Salariaţii din educaţie resping măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar, adoptate de Guvern, cu efecte negative asupra sistemului de învăţământ, dar, în primul rând, asupra beneficiarilor educaţiei.

„Pe 8 septembrie, în loc să ne aflăm la catedră pentru a sărbători începutul şcolii, noi, profesorii, vom ieşi în stradă pentru viitorul educaţiei şi pentru viitorul României. Nu suntem în stradă pentru salarii mai mari, ci pentru condiţii mai bune în desfăşurarea actului educaţional, pentru dreptate. Suntem în stradă deoarece Guvernul a luat o serie de măsuri care ne afectează direct munca şi, implicit, educaţia pe care o oferim”, precizează dascălii.

Reformele alterează calitatea educației

Potrivit sindicaliştilor, măsurile de eficientizare aplicate în domeniul învăţământului prin Legea 141/2025 vor avea un cost mult mai mare pe termen mediu şi lung, afectând direct calitatea educaţiei, statutul profesional şi social al angajaţilor din învăţământ, precum şi viitorul beneficiarilor primari.

Sindicatele susţin că noua legislaţie, adoptată fără o consultare reală şi fără un studiu de impact serios, a generat o serie de probleme.

„Creşterea normei didactice, comasarea unităţilor de învăţământ, mărirea efectivelor de elevi la clasă şi, nu în ultimul rând, creşterea obligaţiei de catedră pentru directori şi inspectori – toate acestea sunt poveri pe care le ducem împreună, chiar dacă din perspective diferite”, avertizează organizaţiile sindicale.

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.