Multe dintre schimbările care survin în noul an școlar sunt criticate pentru că afectează veniturile profesorilor şi ale elevilor. Altele încearcă să aducă economii în sistem. Experții se tem însă că toate aceste modificari vor crește și mai mult abandonul școlar, iar sindicatele reclamă că tinerii sunt îndepărtaţi de un viitor la catedră.
Anul școlar 2025-2026 este structurat în 5 module, între 8 septembrie și 19 iunie.
Elevii vor avea mai multe vacanțe, iar una dintre acestea, de o săptămână, poate fi stabilită de școli, la nivelul inspectoratelor, în intervalul 9 februarie – 1 martie.
Elevii din clasele a VIII-a și a XII-a vor termina anul școlar mai devreme.
Revine formula clasică de susținere a examenului de Bacalaureat: probele scrise vor avea loc după încheierea cursurilor.
Se modifică radical și bursele în noul an școlar.
Diana Dumitrașcu, jurnalist TVR: Vom avea burse de merit, burse tehnologice și burse sociale, la care se adaugă bursele pentru mamele minore. În cazul burselor de merit, acestea vor fi acordate pentru maximum 15% dintre elevii unei clase, iar pragul de medie a fost stabilit la 9.
Ministerul Educației a decis și comasarea unităților de învățământ cu mai puțin de 500 de elevi.
Peste 500 de școli, grădinițe și licee sunt în această situație, în special din mediul rural.
În unele cazuri, elevii vor fi nevoiți să meargă kilometri buni până la cea mai apropiată școală.
Daniel David, ministrul Educaţiei: Acolo unde lucrurile funcţionează bine, le vom păstra, unde lucrurile funcţionează prost, nu ne opreşte nimeni să reorganizăm şcoala anul viitor.
Până atunci, în unele cazuri, sălile de clasă ar putea fi supraagIomerate – la liceu, chiar și cu 34 de elevi.
Crește și norma de predare pentru profesori, cu două ore pe săptămână.
În plus, unitățile de învățământ trebuie să găsească soluții, astfel încât elevii să învețe în cel mult două schimburi, așa cum prevede legea.
Experții în educație susțin că modificările din noul an școlar reușesc prea puțin să rezolve problemele reale din sistemul de învățământ.
Marcel Bartic, profesor istorie, activist civic: Copiii vor fi cei care vor resimţi toate măsurile implementate în ultimele 2 luni. (…) Faptul că s-a tăiat mai degrabă dintr-o perspectivă contabilă e un lucru pe care noi îl vom resimți în perioada următoare în creșterea abandonului școlar. Nu văd nimic optimist în acest moment. (…) În perioada următoare, procentele elevilor vulnerabili la analfabetismul funcțional va crește dramatic.
Sunt schimbări și pentru „Săptămâna Altfel”.
Ministerul Educației a decis ca în cele 5 zile să fie incluse obligatoriu și două noi teme: violența și consumul de substanțe interzise.