Noul an școlar începe, luni, în toate unitățile de învățământ din județul Covasna, însă festivitățile de deschidere vor fi, în unele cazuri, restrânse sau chiar anulate, în semn de protest față de măsurile recente adoptate la nivel guvernamental.
Inspectorul școlar general Kiss Imre a declarat, vineri, că, indiferent de forma aleasă, toți elevii vor fi primiți în școli.
‘În prima zi de școală, în fiecare unitate de învățământ vor fi primiți elevii. Cred că este dreptul lor de a fi primiți și vor fi. Deci, nu o să fie problemă. Am văzut că vor fi organizate și festivități în multe unități de învățământ (…) Sunt și situații fără festivitate, dar copiii, mai ales cei mici, sunt primiți să intre în clase. Deci, prima zi de școală trebuie să fie prima zi de școală, dincolo de toate acțiunile organizate de către colegii noștri de la sindicat, pe care le respectăm, bineînțeles, pentru că tot ce s-a implementat prin măsurile stabilite de lege ne afectează pe toți, foarte mult pe directori, dar pe noi, inspectorii, cel mai mult (…) Va fi destul de greu să ne descurcăm. Va fi o provocare’, a afirmat prof. Kiss Imre.
La Colegiul Național ‘Mihai Viteazul’ din Sfântu Gheorghe, cea mai mare unitate de învățământ cu predare în limba română din municipiu, festivitatea de deschidere a anului școlar va avea loc de la ora 10, în curtea instituției. Directoarea colegiului, Luminița Costea, a declarat pentru AGERPRES că va fi o ‘festivitate cu circuit închis’.
Conducerea Școlii de Arte ‘Plugor Sandor’ din Sfântu Gheorghe a anunțat, pe pagina de Facebook, că nu va organiza festivitatea de deschidere a anului școlar.
‘Considerăm acest gest a fi un semn de solidaritate cu comunitatea pedagogilor din țara noastră. Credem că toate măsurile aduse sistemului educațional românesc ne dau mai degrabă motive de doliu decât de sărbătoare. Totuși, acest lucru nu înseamnă că elevii nu sunt bine veniți luni, 8 septembrie, la școală. Aceștia vor putea fi primiți de învățători și diriginți. Apelăm la înțelegerea dumneavoastră în această decizie pe care nu o considerăm deloc ideală, dar este necesară pentru a face un apel la normalitate’, a precizat conducerea școlii.
Cadrele didactice de la Școala Gimnazială ‘Mihail Sadoveanu’ din Întorsura Buzăului au anunțat că, luni dimineață, vor organiza un protest pașnic în curtea instituției, fiind nemulțumite de majorarea normei didactice fără plată, comasarea unităților școlare, reducerea personalului, creșterea numărului de elevi în clase, scăderea burselor și diminuarea veniturilor.
‘Luni ar fi trebuit să deschidem porțile școlii cu bucurie și festivitate (…) Cum se va desfășura ziua de luni? Copiii sunt bine veniți la școală, dar nu vor intra în clase. La ora 10:00, elevii, părinții și profesorii sunt așteptați în curtea școlii pentru a participa la protestul nostru pașnic. Gestul nostru este un semnal că educația are nevoie de respect și sprijin real. Acțiunea nu este împotriva copiilor, ci pentru viitorul lor. Dorim condiții mai bune pentru ca fiecare elev să învețe în clase normale, cu profesori motivați și respectați’, se arată într-un mesaj postate pe pagina de Facebook a școlii. AGERPRES/(A, AS – redactor: Oana Mălina Negrea, editor: Antonia Niță, editor online: Ada Vîlceanu)