Unsprezece elevi ar putea să nu mai meargă la şcoală, începând din data de 8 septembrie, după ce unitatea de învăţământ din Pleşi, comuna buzoiană Bisoca, a fost desfiinţată.
Administraţia locală nu dispune deocamdată de un mijloc de transport de teren pentru a prelua copiii din zona greu accesibilă spre şcoala din centrul unităţii administrativ-teritoriale.
Potrivit conducerii Primăriei Bisoca, localitate aflată într-o zonă montană, şcoala din localitatea Pleşi a fost desfiinţată pe parcursul verii, deşi cu câteva luni în urmă primise derogare pentru a funcţiona în continuare.
Astfel, 11 copii din clasele I-VIII ar putea abandona şcoala. Pentru a preîntâmpina scenariul, primăria ar avea nevoie de un mijloc de transport de teren, întrucât drumul dintre localitatea Pleşi şi centrul comunei este greu accesibil.
„Este vorba despre Şcoala cu clasele I-VIII din localitatea Pleşi unde sunt 6 copii la clasele I-IV, cinci copii la V-VIII. Noi, în luna februarie aveam obţinută derogare pentru funcţionarea şcolii, acum a venit legea aceasta şi ne-au desfiinţat şcoala. Nu mai dau voie ca şcoala să funcţioneze cu un număr redus de copii. Cea mai apropiată şcoală este cea din Bisoca, dar nu este drum accesibil de a urca cu microbuz şcolar, nu îşi asumă nimeni riscul să coboare cu un microbuz pe drumul respectiv, nu mai zic iarna. Am cerut să rămână şcoala în continuare sau, în cel mai rău caz, să ni se ofere un mijloc de transport 4×4 pentru ca pe elevii de la Pleşi să îi aducem la Bisoca, este o distanţă de 7 kilometri. Drumul este construit pe o pantă de 70 de grade, nu mai spun de animalele sălbatice”, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, primarul comunei Bisoca, Florin Stemate.
Edilul a atras atenţia că, recent, şcoala a fost dotată şi utilată.
„Părinţii sunt foarte interesaţi de situaţia copiilor, mai ales că este o şcoală cu rezultate foarte bune, au luat examenul de capacitate în procent de 100%, majoritatea sunt la liceu. Nu am soluţii şi nu îşi asumă nimeni riscul să coboare de acolo fără un mijloc de transport sigur. Şcoala arată foarte bine, mai ales că noi am accesat PNRR şi săptămâna aceasta am pus mobilier nou, tablă inteligentă, aparatură, totul nou şi pentru ce?”, a mai precizat primarul comunei.
Conform Instituţiei Prefectului, se fac eforturi pentru identificarea unei soluţii.
„Căutăm soluţii, prima variantă de dorit ar fi ca ministerul să ţină şcoala pentru că sunt 5 copii la clasele I-IV şi 6 la clasele V-VIII. Drumul este foarte greu de parcurs vara şi aproape imposibil iarna. Ar mai fi transportul lor către cea mai apropiată şcoală, să încercăm să obţinem un microbuz cu normă de şofer să-i putem transporta până la şcoală şi înapoi. Ar mai fi varianta de repunere în funcţiune a internatului de la Bisoca, dar costă mai mult să ai un internat faţă de o normă pentru un învăţător, ei au simultan I-IV, V-VIII. Dorim să nu abandoneze aceşti copii. Părinţii şi copiii îşi doresc şcoala”, a declarat, pentru AGERPRES, prefectul judeţului Buzău, Liliana Sbîrnea.
Pe parcusul zilei de miercuri, autorităţile locale au anunţat că vor purta discuţii cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei pentru a găsi o soluţie de rezolvare a situaţiei.
Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Articol recomandat de sport.ro