Timiș: UMF lansează un program de formare pentru utilizarea inteligenței artificiale, pentru studenți și dascăli

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) ”Victor Babeș” din Timișoara lansează un amplu program de formare pentru utilizarea inteligenței artificiale (AI), dedicat cadrelor didactice și studenților, în procesul educațional și de cercetare științifică.
Programul de Formare și Certificare a Competențelor Digitale Avansate va fi organizat într-un format de instruire modern, de tip blended learning și va combina avantajele învățării asincrone cu interacțiunea directă, pentru a asigura o experiență de învățare flexibilă și eficientă, arată, joi, un comunicat al UMF Timișoara.
La finalul programului de pregătire, participanții vor putea utiliza instrumente AI relevante pentru analiza și vizualizarea datelor, crearea de imagini și prezentări, redactarea și editarea avansată a textelor academice, revizuirea literaturii științifice și organizarea informațiilor, precum și pentru detectarea plagiatului. Programul de instruire va cuprinde și sesiuni dedicate principiilor de etică și reglementărilor privind utilizarea AI în educație și cercetare, pentru aplicarea responsabilă a acesteia în activitatea profesională.
Prin această inițiativă, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” din Timișoara își reafirmă angajamentul de a susține inovația în educație și cercetare științifică și de a pregăti membrii comunității sale academice pentru provocările și oportunitățile viitorului digitalizat. AGERPRES/(AS – redactor: Otilia Halunga, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)
Afisari: 130
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat
exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de
dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice
modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă,
în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea
ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing – [email protected].
