Hunedoara: Patru unități de învățământ vor fi reorganizate

12 august 2025

Hunedoara: Patru unități de învățământ vor fi reorganizate

Image

Patru unități de învățământ din județul Hunedoara vor fi reorganizate în conformitate cu prevederile legale, propunerile fiind discutate de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) cu autoritățile locale și înaintate Ministerului Educației.

‘Este vorba despre trei unități de învățământ din municipiul Brad – o grădiniță cu program prelungit, Școala gimnazială ‘Horea, Cloșca și Crișan’ și Liceul teoretic ‘Avram Iancu’ – și de Școala gimnazială numărul 7 din Petroșani’, a declarat marți, pentru AGERPRES, inspectorul școlar general, Maria Ștefănie.

În municipiul Brad există două variante de reorganizare. Prima dintre ele vizează comasarea celor trei unități de învățământ și formarea uneia singure cu personalitate juridică, iar cea de-a doua este ca grădinița să fie preluată de Școala ‘Mircea Sântimbreanu’, care are deja 600 de copii.

În opinia inspectorului școlar general, este posibil ca prima variantă să fie agreată, în final.

În cazul municipiului Petroșani, propunerea formulată este ca Școala gimnazială 7 să fie preluată de Colegiul Economic ‘Hermes’.

‘Faptul că în județul Hunedoara sunt doar patru unități de învățământ care vor fi reorganizate arată că autoritățile locale au înțeles că este mai bine să avem unități cu un efectiv de elevi mai mare, ceea ce asigură și resurse mai mari’, a punctat inspectorul școlar general.

Pe de altă parte, deși în orașul Aninoasa există o singură școală, care are însă mai puțin de 500 de elevi, aceasta va funcționa în continuare, deoarece legea prevede acest lucru în cazul în care, pe raza unei unități administrativ-teritoriale, există doar o unitate de învățământ. AGERPRES/(AS – redactor: Sorin Blada, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat
exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de
dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice
modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă,
în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea
ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing – [email protected].


Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.