O nouă medalie de aur la un concurs internațional de matematică, respectiv la Olimpiada Internațională de Matematică ‘Copernicus’ desfășurată la New York, în SUA, a fost obținută de elevul Eduard Florin Ștefan, în vârstă de 11 ani, de la Școala Gimnazială ‘Nicolae Titulescu’ Caracal, au anunțat reprezentații unității de învățământ.
Eduard Ștefan Florin, care a absolvit în luna iunie clasa a IV-a, se află în prezent în SUA, unde a participat în această săptămână la Olimpiada Internațională de Matematică ‘Copernicus’, clasându-se pe locul I la Runda Globală, la categoria de vârstă 1.
Mama lui Eduard Ștefan, Anca Maria Ștefan, a declarat joi, pentru AGERPRES, că acesta a obținut cel mai bun punctaj la categoria lui de vârstă, la care au participat în total 70 de concurenți și s-a clasat pe prima poziție.
‘Eduard se întoarce mâine în țară, cu o nouă medalie de aur. A concurat la categoria 1 de vârstă, unde au fost 70 de competitori din toată lumea și a obținut cel mai mare punctaj. A urcat, cu drapelul României pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de la New York’, a spus Anca Maria Ștefan.
Într-un mesaj postat pe Facebook, reprezentanții Școlii Gimnaziale ‘Nicolae Titulescu’ Caracal arată că ‘Ștefan Eduard Florin, elev în clasa a IV-a B ( înv. Ruță Mihaela), se află pe locul I, la Runda Globală a Olimpiadei Internaționale de Matematică ‘Copernicus’, desfășurată la New York, în SUA. Felicitări, copil minunat! Prin victoria splendidă, ai demonstrat că munca, dedicarea și pasiunea sunt esențiale pentru succes. Te-ai impus într-un mod impresionant în fața concurenților din întreaga lume! Să te bucuri de acest moment de glorie și să continui să îți urmezi visurile cu aceeași ambiție! Bravo, Edi Florin Stefan!’.
Eduard Florin Ștefan a mai obținut anul acesta două medalii de aur la competiții internaționale de Matematică, respectiv la Olimpiada Internațională STEM – Matematică și la concursul internațional de matematică, ‘Math Internațional Challenge’, desfășurat în Thailanda în luna februarie. AGERPRES/(AS – redactor: Cristina Matei, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat
exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de
dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice
modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă,
în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea
ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing – [email protected].