Ore suplimentare, norme mărite și risc de concedieri. În timp ce inflația scade veniturile reale, profesorii se tem că statul taie tocmai din ce ține școala în viață: oameni, timp și sens. Între idealul unei educații pentru toți și realitatea unei reforme de avarie, profesorii rămân singurii care încearcă să țină școala în viață. Cu ce preț?
Școală
În contextul în care TVA-ul la cărți e pe cale să crească, bursele se taie, iar accesul la resurse academice rămâne precar pentru mulți studenți, Oana Camelia Șerban, lector la Facultatea de Filosofie a Universității din București, declară: „Pentru o țară în care ziarul tipărit e ambalaj pentru borcanele de zacuscă, nu busolă pentru realitate; în care nu ai un Le Monde sau Lire și suplimentele săptămânale, ci o zi pe an în care postezi primele trei strofe din Luceafărul și o numești celebrare a culturii naționale, deși ne cam batjocorim toate stelele; în care ai mai multe păcănele chiar și decât farmacii, librăriile s-au descalificat demult din comparația asta; în care faci mai mulți bani ca muncitor necalificat, plecând de la premisa că burghezia și proletariatul au o eternă confruntare, recuperată în ecuația „deșteptul cu mapa și prostul cu sapa”, poate că nu înțelegem niște lucruri minimale. România nu e o țară a educației și a culturii și nu a mai fost de niște decenii. La noi, marea revoluție a fost educația obligatorie și alfabetizarea pe cât cu putință. Pe astea încă le sărbătorim. Există profesori mediocri, care își pun elevii să tocească niște conținuturi care nu au logică în mintea lor – dar ce contează, câtă vreme spui ce alții vor să audă, nu ce gândești cu mintea ta?! – și profesori dedicați, care uneori vin cu bani de acasă, ca să facă o lume mai bună pentru elevii lor, și care fac profesia asta din pură pasiune, oricât de nedemni îi face sistemul să se simtă”
Cine mai are dreptul la merit?
Sistemul de educație, avertizează lectorul universitar, devine tot mai puțin accesibil pentru cei merituoși și tot mai ostil celor care nu pot supraviețui prin compromis: „Tăiem bursele studenților pentru că noțiunea de merit nu e aplicată moral. Interesant punct în care au ajuns săracii legislatori! E vina cui că dreptatea distributivă și populistă nu a fost niciodată urmată de una corectivă? Că cineva, într-o zi caniculară a României educate – o bună glumă politică – a făcut o lege prin care bursele se distribuiau proporțional cu numărul elevilor sau studenților dintr-o generație, fără a fixa un „prag” pentru meritul rezonabil, orice ar însemna asta? La noi în țară nici meritele studenților, nici procentele de similitudini ale tezelor de doctorat ale celor care învârt lumea pe degete nu au praguri rezonabile. (…) Dar mai mult, a cui e vina că în timp ce unii au împărțit dreptatea strâmb în lume, alții se chinuie să facă ceva cu viața lor? A cui e vina că studentul are cursuri uneori de la 8 dimineața la 8 seara, dar mai trebuie să și mănânce? Și să trăiască ani pe care nu îi mai dă nimeni înapoi? A cui e vina că pentru mulți lumea universitară ar trebui să fie a burghezilor care își permit, nu a creierelor care merită?
Cât despre sensul reformei, diagnosticul este sec: România e țara în care „tai de unde poți, nu de unde trebuie”, explică Oana Camelia Șerban. A tăia din educație și cultură echivalează cu a tăia din singurul spațiu în care o societate poate crește.
„Poate că meritul ar trebui discutat și în lumea politică. Nu ai suficiente legi inteligente adoptate, nu iei toată indemnizația. Că nu meriți. Nu muncești 8 ore pe zi (cel puțin), atunci nu te plătește statul. Că nu meriți”, adaugă ea.
Cărțile devin un lux. Și un test de rezistență
„Reforma” e consistentă cu România în care se aplică, adaugă lectorul. „În universitățile în care se piratează ca să ai acces la articole de calitate și cărți, poți să crești TVA-ul la carte, nu? O să tragem toți la xerox un singur exemplar, care mai rămâne dintr-un tiraj modest, și-apoi, important e să ai varianta electronică; un torent o să facă diferența dacă îți arde să citești, când TVA-ul la cărți o să crească… Cine o să vrea să facă ceva în țara asta, o să facă și neavând nimic! Păi, oameni suntem, nu? Și să vedeți câtă pușculiță face România, dacă scumpește cărțile! De aici o să punem de un buget de austeritate pentru zile negre, tot de aici o să cotizăm și la NATO și la UE. Oameni din toate punctele cardinale au știut dintotdeauna că, fără excepție, cărțile vor salva lumea! Dar ca noi, nu s-a mai gândit nimeni la ele!”, adaugă Oana Camelia Șerban.
În viziunea sa, tăierile bugetare din educație, ca și precarizarea profesorilor, nu sunt doar efecte ale unei guvernări haotice, ci simptome ale unei societăți care și-a pierdut busola. „Ținând-o așa, peste cinci ani, o să fim mai rău decât unde eram în noiembrie 2024. Pentru că tot mai needucați și aculturali, românii vor fi tot mai resentimentari. Remediul la resentimentarism nu e well-being. E puțină decență educată și rațiune exersată. Dar România va rămâne ruptă în două în ritmul ăsta. Jumătate va fi a celor indiferenți. Numai că democrația indiferenței e un simulacru de libertate. Cealaltă jumătate va fi a celor supărați. Democrația răzbunării e o falsă putere. A treia clasă nu mai există, a celor care construiesc ceva, dacă sunt lăsați. Între „nu” și „nu mă interesează” apar toate fenomenele extreme, toți falșii eroi, toate experimentele politice eșuate, toate atitudinile patriotarde, toate apucăturile mesianice. Tăiați de la educație și de la cultură, ca „nu” și „nu mă interesează” să se audă tot mai tare la cei care au spus „DA” numai pentru ei!”, completează lectorul din cadrul Facultății de Filosofie.
Descurajarea vocației didactice
În contextul noii reforme, Guvernul a anunțat creșterea normei didactice, introducerea de ore suplimentare și reducerea posturilor vacante, măsuri care au stârnit reacții puternice în sistemul de educație. În timp ce unii profesori resimt direct presiunea acestor schimbări, alții atrag atenția că impactul cel mai grav se vede în descurajarea noilor generații să mai urmeze o carieră didactică.
„Ca profesor învățământ primar, nu mă afectează mărirea normei didactice și introducerea orelor suplimentare pentru că, în decursul întregii activități didactice de până acum, am lucrat suplimentar (când am avut spațiu disponibil: fie meditații cu elevii, fie pregătire pentru concursurile școlare). Cei afectați vor fi profesorii care, odată cu mărirea normei didactice, vor rămâne fără post, titulari fiind”, spune Daniela Berechet, profesor, învățământ primar.
Pe de altă parte, aceasta observă și o măsură cu efect pozitiv: „M-am bucurat foarte mult că s-a redus numărul de elevi la clasă. Avantajele sunt multiple: examinare mai bogată a fiecăruia, temele se verifică mai ușor, notarea este ritmică, eficiența actului de predare-învățare este superioară”, explică ea.
Cu toate acestea, salariile mici contribuie la demotivarea profesorilor: „Salarizara și așa mică, demotivează cadrele didactice. Destul de mulți, chiar dacă sunt bine pregătiți și fac asta asta din pasiune, renunță la învățământ pentru slujbe mai bine plătite. În viitor mult mai puțini se vor îndrepta spre o carieră didactică”, conchide Daniela Berechet.