Daniel David, ministrul educaţiei, justifică tăierea burselor: Suntem într-o…

26 iunie 2025

♦ Toate problemele cu care se confruntă astăzi sistemul de educaţie arată că e nevoie de finanţare – pentru infrastructură şcolară, pentru pregătirea profesorilor, pentru burse şi pentru multe alte aspecte care pot duce educaţia din România la un nivel apropiat de educaţia din alte ţări europene ♦ Dar unde sunt banii pentru educaţie şi de ce primele măsuri vizează tăierea de burse pentru a ieşi dintr-o situaţie de criză?

Ministrul reales al edu­caţiei, Daniel David, con­sideră că măsura tăierii burselor pentru elevi şi studenţi începând de anul şcolar viitor este una dintre măsurile care vor ajuta România şi, implicit, sistemul de educaţie să iasă din criză.

 „Suntem într-o situaţie de criză, iar dacă nu luăm măsuri acum, România se va bloca. Nu aş fi făcut aceste demersuri. Dar dacă în câteva săptămâni nu facem nimic şi nu înţelegem prin ce trecem, mă tem că nu mai putem da nicio bursă. Noi nu avem, fără rectificare bugetară, toţi aceşti bani. Nu facem ce ne place, ci ceea ce trebuie pentru a ieşi din criză”, a declarat Daniel David, ministrul educaţiei, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc joi la Ministerul Educaţiei, cu scopul prezentării priorităţilor noului său mandat.

Ministrul a anunţat cu câteva zile în urmă că din toamnă bursele pentru elevi şi studenţi, cu excepţia celor sociale, vor fi micşorate şi se vor acorda unui număr mai mic de elevi decât până acum. Astfel, vor primi bursă doar 15% dintre elevii unei clase care vor avea media minimum 9.

Daniel David consideră că noile criterii pentru acordarea burselor sunt corecte. El afirmă că elevii trebuie să meargă la şcoală „într-o logică a învăţământului obligatoriu şi gratuit”.



Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels



Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.