Sindicatele din Educație anunță că membrii de sindicat din școli și facultăți vor protesta miercuri, 18 iunie, în timpul activităților desfășurate la locul de muncă, purtând un semn distinctiv (banderolă, ecuson etc.), potrivit unui comunicat de presă. Printre motivele protestului se află creșterea normei didactice de predare, coborârea pragului salarial în funcție de care se acordă voucherele de vacanță și indemnizația de hrană, precum și eliminarea indemnizației pentru titlul științific de doctor.
Este vorba despre Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ și Federația Națională Sindicală „Alma Mater“.
Conform comunicatului, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER” anunță că, miercuri, 18 iunie 2025, în unitățile de învățământ preuniversitar, în instituțiile de învățământ superior, în bibliotecile centrale universitare și în institutele de cercetare, membrii de sindicat vor protesta în timpul activităților desfășurate la locul de muncă, purtând un semn distinctiv (banderolă, ecuson etc.).
„De asemenea, personalul didactic de predare este profund neliniștit și revoltat de propunerile care au apărut în spațiul public referitoare la modificarea statutului de titular în învățământ și la faptul că ar urma să-și desfășoare activitatea timp de 8 ore pe zi în unitățile de învățământ.
Zilele acestea s-au împlinit doi ani de la finalizarea grevei generale din învățământ. Cu această ocazie, dorim să amintim clasei politice că încă mai sunt promisiuni neonorate, că salarizarea nemotivantă și neconformă cu importanța muncii prestate de către salariații din învățământ ține tinerii departe de acest sistem”, se arată în comunicat.
În document se vorbește și despre situația în care s-ar putea declanșa „ample acțiuni de protest”: „Cele trei federații sindicale atrag atenția că, în situația în care protestul de miercuri va fi tratat cu indiferență, iar viitorul Guvern va pune în practică propunerile de măsuri apărute în spațiul public, care vor afecta salariații din învățământ, sunt hotărâte să declanșeze ample acțiuni de protest!”.
Redăm comunicatul sindicatelor din Învățământ:
„Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER” își exprimă totalul dezacord față de informațiile apărute în spațiul public, atribuite grupului de lucru de la Cotroceni, privind măsurile care ar urma să fie luate împotriva salariaților din învățământ pentru reducerea deficitului bugetar. Aceste măsuri, dacă vor fi puse în practică, îi vor afecta grav pe colegii noștri, ceea ce va conduce inevitabil și la afectarea calității actului educațional.
Ne referim, în special, la:
- Creșterea normei didactice de predare –ar fi o decizie iresponsabilă, cadrele didactice fiind deja supraîncărcate cu activități didactice și extrașcolare/extracurriculare, cu activități de formare continuă și cu sarcini administrative. O creștere a normei ar compromite iremediabil calitatea predării, ar spori epuizarea profesională și ar descuraja și mai mult tinerii să aleagă cariera didactică. Solicităm menținerea normei de predare actuale și, pe termen lung, o analiză reală a condițiilor de muncă, pentru a asigura un echilibru optim între volumul de muncă și eficiența didactică.
- Coborârea pragului salarial în funcție de care se acordă voucherele de vacanță și indemnizația de hrană – va determina eliminarea acestor drepturi (infime ca și cuantum) pentru un număr semnificativ de salariați și va conduce la o scădere a puterii de cumpărare (și așa foarte mică), fiind afectați, în special, personalul de predare aflat la început de carieră, personalul didactic auxiliar și personalul administrativ. Corect ar fi, pentru a elimina orice discriminare, ca aceste drepturi să se acorde tuturor salariaților, indiferent de venit.
- Eliminarea indemnizației pentru titlul științific de doctor –reprezintă o dovadă că viitorul guvern nu este interesat de performanță/calitate, de dezvoltarea personalului didactic și a personalului de cercetare. În plus, veniturile salariaţilor care dețin titlul de doctor ar scădea cu aproximativ 550 de lei în valoare netă.
- Reducerea personalului din institutele naționale de cercetare-dezvoltare și din instituțiile Academiei Române – va conduce la colapsul cercetării și inovării. Dimpotrivă, ar trebui asigurată finanțarea INCD-urilor prin Programul Nucleu și deblocată finanțarea programului IOSIN în vederea menținerii infrastructurii în institutele de cercetare-dezvoltare (instalații de interes național, de o importanță deosebită în dezvoltarea experimentelor de cercetare și de menținere a siguranței și a securității naționale).
De asemenea, personalul didactic de predare este profund neliniștit și revoltat de propunerile care au apărut în spațiul public referitoare la modificarea statutului de titular în învățământ și la faptul că ar urma să-și desfășoare activitatea timp de 8 ore pe zi în unitățile de învățământ.
Zilele acestea s-au împlinit doi ani de la finalizarea grevei generale din învățământ. Cu această ocazie, dorim să amintim clasei politice că încă mai sunt promisiuni neonorate, că salarizarea nemotivantă și neconformă cu importanța muncii prestate de către salariații din învățământ ține tinerii departe de acest sistem.
Așteptăm să vă țineți promisiunile: atât din anul 2023, cât și din campaniile electorale de anul trecut și de anul acesta!
Totodată, există o stare de profundă și justificată nemulțumire în rândul personalului didactic de predare cauzată de faptul că nu s-au asigurat sumele pentru plata drepturilor câștigate în instanțele judecătorești, în condițiile în care au fost alocate doar fondurile pentru punerea în aplicare a prevederilor OUG nr. 48/2022.
Având în vedere cele prezentate mai sus, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER” anunță că, miercuri, 18 iunie 2025, în unitățile de învățământ preuniversitar, în instituțiile de învățământ superior, în bibliotecile centrale universitare și în institutele de cercetare, membrii de sindicat vor protesta în timpul activităților desfășurate la locul de muncă, purtând un semn distinctiv (banderolă, ecuson etc.).
Cele trei federații sindicale atrag atenția că, în situația în care protestul de miercuri va fi tratat cu indiferență, iar viitorul Guvern va pune în practică propunerile de măsuri apărute în spațiul public, care vor afecta salariații din învățământ, sunt hotărâte să declanșeze ample acțiuni de protest!”
Informații de context
Creșterea normei didactice a profesorilor ar adânci problemele educației și ar lovi exact calitatea actului didactic la care expunem copiii, atrage atenția profesorul Mircea Miclea. Concret, majorarea normei didactice ar generaliza criza prin care trec astăzi profesorii de fizică și chimie și ar conduce la o situație în care și profesori de limba română și de matematică vor alerga prin 2-3 școli pentru a-și atinge norma – a declarat pentru Edupedu.ro fostul ministru Mircea Miclea.
Sindicatele din Învățământ solicită grupul de lucru de la Palatul Cotroceni să renunțe la propunerea de la majora norma didactică a profesorilor, potrivit unui comunicat de presă. Este vorba despre Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ și Federația Națională Sindicală „Alma Mater“.
„Considerăm că o asemenea măsură este nu doar inoportună, ci și profund nedreaptă, cu consecințe grave asupra calității actului educațional, a sănătății mentale a profesorilor și a viitorului învățământului românesc.
Într-un context în care sistemul educațional se confruntă deja cu lipsa personalului calificat, salarizare inadecvată, birocrație excesivă și un nivel crescut de stres profesional, majorarea normei didactice nu face decât să agraveze problemele existente”, se arată în comunicat.
Edupedu.ro a scris pe 5 februarie că printre discuțiile neoficiale la nivelul coaliției de guvernare se află și creșterea normei didactice pentru profesori, așa cum semnala un sindicat din Educație.
Despre norma didactică
Norma didactică de predare în România este, în general, de 18 ore pe săptămână pentru profesori, 24 de ore pentru instruire practică, cu posibilitatea reducerii la 16 ore în funcție de vechime și grad didactic, conform cadrului legal actual. Nu toate aceste prevederi sunt însă aplicate în prezent, unele fiind prorogate de Guvernul Ciolacu. În vigoare, potrivit Ministerului Educației și Cercetării, este însă o reducere de normă didactică din legea precedentă și anume de la 18 la 16 ore pentru profesorii cu peste 25 de ani vechime și gradul didactic I. De asemenea, există o serie de „degrevări de normă” pentru directori, inspectori, lideri sindicali.
Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 stabilește că activitatea profesorului se realizează într-un interval de timp zilnic de 8 ore, respectiv 40 de ore pe săptămână.
Articolul 207 – „(1) Activitatea personalului didactic de predare se realizează într-un interval de timp zilnic de 8 ore, respectiv 40 de ore pe săptămână, și cuprinde:
a) activități didactice de predare-învățare-evaluare și de instruire practică și examene de final de ciclu de studii, conform planurilor-cadru de învățământ, de pregătire pentru evaluări/examene naționale și/sau pentru obținerea performanței educaționale, precum și de învățare remedială;
b) activități de pregătire metodico-științifică, activități de dezvoltare a curriculumului la decizia elevului din oferta școlii, în acord cu nevoile elevilor;
c) activități de educație, mentorat și alte activități complementare procesului de învățământ;
d) activități de management al clasei;
e) activități specifice elaborării, implementării și evaluării proiectelor educaționale;
f) activități de sprijin pentru persoanele care ocupă funcția didactică de profesor itinerant și sprijin în cadrul CJRAE/CMBRAE.”
Articolul 207 – „(4) Norma didactică de predare-învățare-evaluare, de instruire practică și de evaluare curentă a antepreșcolarilor/ preșcolarilor și a elevilor în clasă, în care pot fi incluse și activități de pregătire pentru evaluări/examene naționale și/sau pentru obținerea performanței educaționale, precum și cele de învățare remedială, reprezintă numărul de ore corespunzător activităților prevăzute la alin. (1) lit. a) și se stabilește după cum urmează:
a) un post de educator sau de profesor pentru educație timpurie pentru fiecare grupă cu program normal, respectiv două posturi de educator sau de profesor pentru educație timpurie pentru fiecare grupă cu program prelungit constituită în educația timpurie;
b) un post de educator/educatoare ori de profesor pentru educație timpurie pentru fiecare grupă cu program normal, respectiv două posturi de educator/educatoare ori de profesor pentru învățământul preșcolar pentru fiecare grupă cu program prelungit constituită în educația timpurie;
c) un post de învățător/învățătoare ori de profesor pentru învățământul primar pentru fiecare clasă din învățământul primar sau pentru clase simultane din cadrul acestuia, unde nu se pot constitui clase separate;
d) 18 ore pe săptămână pentru profesorii din învățământul gimnazial, liceal și postliceal, pentru profesorii din unitățile și clasele cu program integrat și suplimentar de artă și sportiv, precum și din unitățile de educație extrașcolară, care au dobândit cel puțin licențierea în cariera didactică;
e) 14 ore pe săptămână pentru profesorii din învățământul preuniversitar care au dobândit gradul didactic I sau titlul de profesor emerit și care desfășoară activitate de mentorat;f) 24 de ore pe săptămână pentru profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori, pentru cei care au dobândit cel puțin licențierea în cariera didactică;
g) 20 de ore pe săptămână pentru profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori, pentru cei care au dobândit cel puțin gradul didactic I și care desfășoară activitate de mentorat;
h) pentru personalul didactic de predare din învățământul special, norma didactică se stabilește astfel: învățători, profesori la predare, profesori care efectuează terapiile specifice – 16 ore pe săptămână; învățător-educator, institutor-educator, profesor-educator, profesor preparator (nevăzător), maistru-instructor și profesor pentru instruire practică – 20 de ore pe săptămână;
i) un post pentru personalul didactic de predare din învățământul special integrat, pentru personalul didactic itinerant și de sprijin, pentru personalul didactic din învățământul special preșcolar, kinetoterapie, educația psihomotrică, terapii specifice și altele, în funcție de tipul și nivelul de severitate al dizabilității, conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației;
j) un post de profesor documentarist pentru digitalizare, în centrele de documentare și informare.”
Publicitate