Municipalitatea medieșeană continuă implementarea investițiilor pentru unitățile de învățământ, ca parte a unui amplu program de modernizare a spațiilor educaționale.
Astfel, Grădinița cu Program Prelungit „Pinocchio” din municipiul Mediaș beneficiază de un spațiu de joacă modernizat, fiind montate echipamente de joacă destinate desfășurării activităților educaționale în aer liber.

Pentru a sprijini dezvoltarea fizică și socială a copiilor, la locul de joacă au fost instalate 6 balansoare cu arc pentru o persoană, 4 balansoare cu două locuri, 2 complexe multifuncționale cu tobogane și 2 panouri pentru cățărare.
Toate aceste echipamente de joacă sunt conforme cu standardele de siguranță, sunt adaptate vârstei preșcolarilor și sunt amplasate cu autorizație de funcționare.

Amenajarea locului de joacă de la Grădinița cu Program Prelungit „Pinocchio” parte dintr-un program implementat de Primăria Municipiului Mediaș, prin care se urmărește crearea unor condiții cât mai bune pentru desfășurarea activităților educaționale în unitățile de învățământ preșcolar.

Pe lângă instalarea echipamentelor de joacă, a fost instalat un gard de împrejmuire și delimitare a spațiului de joacă exterior, pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a procesului instructiv – educativ și pentru asigurarea protecției și siguranței copiilor.

„Mă bucură faptul că atât cadrele didactice de aici, cât și copiii sunt mulțumiți de investiția pe care Primăria Mediaș a derulat-o la grădiniță.
Obiectivul meu este acela ca și în perioada următoare, la grădinițe, la școli, dar și la licee să reușim să asigurăm baza materială necesară pentru ca fiecare părinte să fie mulțumit de faptul că orice copil are tot ce este necesar pentru a se pregăti, pentru a face performanță”, a declarat primarul Gheorghe Roman.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.