Școala Gimnazială Nr. 1 Bistrița – 60 de ani de educație și tradiție!

4 iunie 2025

Peste 1400 de elevi, cadre didactice de acum și de odinioară, oficialități publice, părinți și bunici deopotrivă au marcat împlinirea a 60 de ani de la înființarea Școlii Gimnaziale Nr. 1 Bistrița. Această aniversarea fost un prilej de revedere, de a depăna amintiri și de a celebra împreună parcursul unei instituții care a format generații întregi.

Alături de echipa managerială – director Ancuța Mihaiu și director adjunct Elena Moraru – au fost inspectorul școlar general adjunct Zoltan Deak, inspectorul școlar Vasile Duda, reprezentanți ai Primăriei Bistrița, reprezentantul primei generații a școlii – Florin Chereji, foști dascăli.

         Școala Gimnazială nr. 1 Bistrița și-a deschis porțile în toamna anului 1964, istoria sa de 60 de ani, căpătând însă, an de an, o tot mai mare însemnătate în dezvoltarea învățământului din acest oraș. Cercetarea documentelor de arhivă evidențiază faptul că proiectul cuprindea 16 săli de clasă cu un număr de 514 elevi. Un nou corp de clădire este dat în folosință în 1980, ulterior apărând și cel de-al treilea corp de clădire care cuprindea 4 săli de clasă precum și sala de sport. În prezent, la “GENE 1” sunt 55 de clase și 1400 de elevi.

“Școala Gimnazială Nr. 1 Bistrița este o școală de elită, care pregătește generații de excepție, tineri valoroși pentru o societate care are nevoie de oameni cornpetenți, competitivi, creativi, responsabili, empatici și posesori de valori morale și civice, capabili să se integreze intr-o societate în continuă schimbare, adaptați la valorile democratice europene și globale, capabili să-și recunoască propria valoare, încrezători în forțele proprii, care să manifeste respect pentru sine și pentru ceilalți”, este mesajul comunității, la popas aniversar.

La mulți ani în misiunea nobilă de a forma oameni și caractere!

 

 



Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.