David susține că e mai bine ca profesorii să predea mai puțin și mai relevant, decât mult și irelevant

26 mai 2025

David susține că e mai bine ca profesorii să predea mai puțin și mai relevant, decât mult și irelevant

Image

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, consideră că elementul cheie în învățământul preuniversitar ține de curriculum și metodele de predare și a susținut că este mai bine ca profesorii să predea ‘mai puțin, dar mai relevant, decât mai mult și irelevant și prost predat’.

‘Cred că dincolo de a discuta structuri, câți ani să fie gimnaziul, liceul, elementul cheie ține de curriculum și metodele de predare. Aici mesajul meu este că este mai bine mai puțin, dar mai relevant și bine predat, decât mai mult și irelevant și prost predat. Acesta este spiritul în care am lucrat și pentru planurile-cadru la nivel de liceu și cred că așa trebuie să gândim curriculum. Pentru mine elementul cheie în sistemul de evaluare ține de (…) evaluările pe care le facem. Mă refer la evaluările standardizate la nivel național. Trebuie cu siguranță să fie de calitate și relevante în același timp’, a afirmat ministrul, la o conferință de presă.

În opinia sa, sistemul actual de titularizare nu mai poate continua în această formă. David a afirmat că sistemul de titularizare propus seamănă cu ceea ce există și în zona învățământului superior și în zona cercetării.

‘Adică protejăm în același timp și calitatea și omul. Noi și acum suntem evaluați în fiecare an în funcție de cum ne realizăm activitățile din fișa postului. Poate nu suntem foarte conștienți de lucrul ăsta, dar fiecare suntem evaluați instituțional în sistemul public’, a spus ministrul.

El a precizat că nu se va da examen de titularizare la fiecare cinci ani.

‘Când am propus o evaluare la cinci ani, nu m-am referit că dai încă o dată un examen de titularizare sau ești încă o dată trecut într-un examen. Pe lângă evaluările anuale pe care le faci, propunerea pe care am avut-o în minte (…) este că la cinci ani evaluarea este mai sumativă. La cinci ani luăm feedbackul de la director, de la colegi, de la beneficiari. Vedem dacă ai atins standardele minimale. Dacă le-ai atins, e foarte bine. Dacă nu le-ai atins, nu te dă nimeni afară. Ai doi ani în care să intri în program de training de dezvoltare profesională, în programe remediale dacă vreți pe componenta didactică și dacă după cei doi ani nu atingi standardele minimale, atunci treci pe poziția de pe nedeterminat pe determinat’, a explicat Daniel David. AGERPRES/(A-redactor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 330

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat
exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de
dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice
modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă,
în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea
ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing – [email protected].


Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.