Ministrul Daniel David, reacţie despre programul de educaţie sexuală pentru minori EVARS, aprobat în Franţa

25 mai 2025

Proiectul care urmează să fie implementat din toamnă în sistemul de educaţie francez a stârnit o sumedenie de reacţii şi în rândul părinţilor din România. 

La grădiniţă şi în şcoala primară se va pune accentul pe corpul uman şi pe respectarea intimităţii, la gimnaziu elevii abordează teme precum pubertatea şi prevenirea bolilor cu transmitere sexuală, iar la liceu programul include discuţii legate de orientarea sexuală şi pericolele sexualităţii digitale. Oficialii spun că programul e necesar încă de la cele mai mici vârste.

„Agresiuni sexuale asupra minorilor sunt foarte dese, la fiecare 3 minute un copil este victimă a unei agresiuni sexuale, de aceea este atât de important acest program”, a explicat Elisabeth Borne, Ministrul Educaţiei în Franţa.

Vezi și

„Chiar dacă nu sunteți de acord, asta e educaţia națională, este ca o lecție obișnuită, cum e cursul de matematică, de limba franceză… Sunt dezamăgită un pic, nervoasă”, a declarat Maia Munteanu, mama unei eleve din Franţa.

Reacţiile părinţilor la ideologia programului

Pe grupurile de părinţi revolta cea mai mare este legată de faptul că, în Germania, printre propunerile în cadrul unui proiect asemănător a existat şi o aşa numită cameră de explorare sexuală la grădiniţă. A fost însă respinsă de oficiali.

„Exclus. Mai ales la vârsta de 4 ani nici nu s-ar pune problema. Evident că sunt unele care sunt puțin exagerate și care nu se potrivesc modului în care societatea a evoluat în România”, a precizat Iuliana Constantinescu, reprezentant asociație de părinți în România.

„Vreau să spun că e foarte devreme și periculos de devreme. Copilul meu în loc să facă sport, în loc la 4,5 ani să lucreze pe tabletă, că uite vine inteligenţa artificială peste noi, asta mai lipsea din educația respectivă”, a completat Tudorel Butoi, psiholog criminalist.

Ministrul Educaţiei din România spune că are de gând ca noţiuni de educaţie sexuală să fie introduse la ore ca biologia sau dirigenţia.

„O educație sexuală necolorată ideologic și foarte pragmatic, natural, să știi lucrurile importante pentru un om în viața asta trebuie să existe în curriculum, care să poarte numele de educație sanitară”, a spus Ministrul Educaţiei Daniel David.

În Franţa, asociaţii şi grupuri conservatoare au acuzat că EVARS este un program ideologic şi au cerut mai ales renunţarea la partea referitoare la preşcolari.

Redactia Observator
Like

Observator  – Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.