Giarmata aleargă pentru fapte bune! Ediția aniversară a competiției „Giarmata în Mișcare” adună fonduri pentru copii, educație și animale

23 mai 2025

Pentru al cincilea an consecutiv, comuna Giarmata se pregătește să devină un exemplu de solidaritate și implicare civică, prin evenimentul sportiv caritabil „Giarmata în Mișcare”.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 31 mai 2025, începând cu ora 10:00, iar linia de start va fi la Sala de Sport din Giarmata.

Organizatorii anunță o participare numeroasă, cu sute de iubitori de mișcare, de la copii la seniori, care vor alerga, pedala sau se vor da cu rolele, nu doar pentru sănătate, ci și pentru patru cauze locale. Vor contribui la sprijinirea educațională a copiilor din medii vulnerabile, sterilizarea animalelor fără stăpân, terapii pentru copii cu dizabilități și o tabără de dezvoltare personală pentru cei fără posibilități.

În cele patru ediții anterioare, acțiunea a reușit să strângă peste 45.000 de euro, iar în 2025, ambițiile sunt și mai mari.

Participanții pot alege între mai multe curse: Semimaratonul Hamilton (21 km), Crosul Valeo (10,5 km), Crosul Decathlon (5 km), Tura de bicicletă Catena (8 km), dar și curse pentru cei mici și familii.

„Giarmata În Mișcare a devenit deja o tradiție, iar în 2025 marcăm 5 ani în care mișcăm comunitatea nu doar spre sport, ci și spre solidaritate, sprijinind cauze dedicate categoriilor vulnerabile din Giarmata și Cerneteaz. Pe 31 Mai vă așteptăm cu curse de mișcare, muzică, premii, voie bună și oameni faini cărora le pasă unii de alții”, spune Flavius Ilioni, președintele Asociației LOGS, unul dintre organizatori.

Printre ambasadorii ediției din acest an se numără avocații Alexandra și Adrian Gociu, care aleargă pentru a oferi terapii specializate unor copii cu dizabilități din Giarmata și Cerneteaz. Fiecare copil va beneficia de un pachet terapeutic în valoare de 3.000 lei.

Un moment special va fi oferit de DJ-ul B.MIKE, tânăr din Giarmata diagnosticat cu tulburări din spectrul autist, care va mixa pe scena evenimentului. După ce a urcat pe scenele unor festivaluri importante din România și Franța, B.MIKE vine acasă cu un mesaj puternic de incluziune și speranță.

„La început a fost doar un vis: să adunăm oamenii laolaltă, într-un eveniment care să promoveze sănătatea, dar și empatia și implicarea civică. Astăzi, pot spune cu emoție că acest proiect a devenit un simbol al comunității noastre, un moment în care ne reamintim, an de an, cât de frumos este să fim împreună”, spune Claudiu Mihalceanu, primarul comunei Giarmata, care va alerga din nou pentru copiii cu nevoi speciale.

Evenimentul este organizat de Asociația LOGS, Primăria Comunei Giarmata, Școala Gimnazială Giarmata, CSC Millenium Giarmata, La Milu și Strada Veselă, cu sprijinul partenerilor Hamilton, Decathlon, Valeo, Catena, Side și Carbon Logistics.

Înscrierile se pot face online pe www.racetime.ro sau în ziua evenimentului, între orele 08:00 și 09:30.

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.