Să ne uităm cu atenție la cei 3-4 candidați cu șanse de-a intra în turul 2 al prezidențialelor și de a-l câștiga, și să-i evaluăm în funcție de ce va avea viitorul președinte de a executat în situația pe care o voi descrie mai jos: cea mai complicată din toate punctele de vedere de la Revoluție încoace.
E vorba de cele 4 mari sectoare în care președintele României are atribuții directe, sau pe care le poate influența în măsura în care chiar are influență pe scena politică:
1. Politica externă
Ipoteza de lucru:
După căderea comunismului, linia de politică externă a României a fost Occidentul. Atunci era foarte clar ce înseamnă Occidentul.
Astăzi, evoluția celor 30 de ani de după Războiul Rece a adus omenirea în pragul reconfigurării polilor geopolitici după alte coordonate – apariția Chinei și a economiilor emergente din Sudul global – dar, cel mai important lucru, a prins ”Occidentul cu 2 viteze”.
OPINIE. Cristian Grosu: Președintele celei mai COMPLICATE situații de la Revoluție încoace
Donald Trump e doar nebunul dispus să răstoarne masa de joc și să preseze/catalizeze ieșirea Uniunii Europene din inerția sinucigașă economic și geopolitic, raportul de forțe dintre democrația liberală occidentală și revizionismul asiatic a degenerat în ultimele 2 decenii: UE nu e in stare să se apere și să țină pasul cu competitivitatea globală, are nevoie să depaneze acest lucru rapid, iar asta nu o poate face fără SUA.
Problema complicată a președintelui României:
România e un stat UE, trebuie să rămână strâns lipită de familia UE, însă interesele UE și ale SUA vor intra în coliziune pe anumite segmente în următorii 2-3 ani, până când se vor reseta coordonatele reglobalizării pe alte criterii decât cele de până acum.
România se va afla între motorul fraco-german (el însuși cu problemele sale de interese divergente) care-i va asigura asimilarea economică în proiectul economic european , și SUA – care ne poate asigura securitatea nouă ca țară aflată în prima linie a frontului dinspre Rusia spre UE.
La asta se mai adaugă complicatul parteneriat cu Turcia – ca mare și influentă putere militară – pentru cooperarea care ar trebui să împiedice Rusia să transforme Marea Neagră în ”lac rusesc”.
„Să navighezi între SUA, Germania, Franța și Turcia”
”Singurul lucru de care mă tem este că într-o bună zi am putea fi puși să alegem între SUA și Germania” – îmi spunea, în urmă cu câțiva ani, un fost ministru de externe.
– Merz preia frâiele de cancelar în câteva zile și deja și-a trimis buzduganul în poarta UE,
– Franța are comandamentul forțelor aliate la Marea Neagră,
– poziția UE față de condițiile de pace din Ucraina e diferită de a SUA,
– iar SUA se pregătesc de următoarea epocă geopolitică, a atenției totale în Indopacific, unde China avanseză din toate punctele de vedere.
Să navighezi între SUA, Germania, Franța și Turcia, să mai și pui umărul la aderarea R. Moldova la UE – să menajezi sensibilități politice, interese economice, divergențe între marile puteri partenere și concesii de toate trei felurile – iată noul Occident pe care trebuie să și-l ”administreze” noul președinte al României.
2. Economia României
Ipoteza de lucru:
Președintele României nu are atribuții specifice în economie, însă ne aflăm într-o situație mai dificilă decât pare azi între relaxarea de Paște și cea de 1 Mai.
În 2024 am avut cel mai mare deficit bugetar din anul 2000 încoace – mai mare decât cel din criza financiară globală 2008-2009 și decât în pandemie – și ne aflăm în situația paradoxală că creșterea deficitului și a datoriei se produce pe fundalul frânării economiei.
Măsurile de corecție trebuie luate imediat după alegeri – au transmis de la Washington, săptămâna trecută, agențiile de rating – altfel, ne paște categoria junk, care ar fi, în acest moment, o adevărată tragedie economică.
Măsurile vor trebui luate atât de rapid, încât e greu de crezut că guvernul care le va lua va supraviețui politic.
„Noul președinte va trebui să se implice în economie și altfel”
Noul președinte va avea de supravegheat echilibrul guvernamental și de păstrat cumva o majoritate guvernamentală care să supraviețuiască perioadei de 2-3 ani de stabilizare macroeconomică, cât va dura plata facturilor la banchetul din ultimii 2 ani.
Noul președinte va trebui să se implice în economie și altfel, prin deschiderea supapelor de politică externă către economia europeană aflată în plină resetare după Raportul Draghi și după ultimatumurile administrației Trump, pe 3 coordonate:
„Toate aceste 3 direcții economice au un profund caracter politic și geopolitic”
– industria militară europeană, care va dudui în următorul deceniu, iar România trebuie să facă parte din ea, la care se adaugă adecvarea economiei românești la ”diviziunea muncii” pe diferite sectoare economice între statele membre UE
– reconstrucția Ucrainei – acolo unde România trebuie să fie prezentă prin logistica, infrastructura și companiile ei;
– implicarea României în proiectele economice ale ”Inițiativei celor 3 mări” – entitate care va juca un rol mare în spațiul dintre Rusia și Europa de Vest.
Toate aceste 3 direcții economice au un profund caracter politic și geopolitic – iar asta va intra (sau nu?) în atribuțiile președintelui.
3. Societatea românească – pericolul radicalizării totale
Ipoteza de lucru:
Acest rând de alegeri – parlamentare și prezidențiale – au arătat nu doar polarizarea dură a societății românești – urmare a unui cumul complex de factori – ci și faptul că radicalizarea merge înainte.
După ce va fi studiat, sociologic, care sunt cauzele de bază ale destructurării țesutului social, noul președinte trebuie să găsească un mesaj nu mai lung de o frază, care să remotiveze rațional – neapărat rațional – toate eșaloanele și sectoarele sociale în direcția unui plan de țară simplu și inteligibil, în care fiecare cetățean să se simtă implicat.
Pentru asta va trebui să găsească – în calitate de mediator între administrație și societate – soluția de-a desființa privilegiile specifice anumitor categorii sociale și de a readuce în discursul public – de la clasa întâi din școală până la angajații ministerelor – cuvântul ”meritocrație”.
4. Scena politică românescă – pericolul derapajului total
Ipoteza de lucru:
Ascensiunea populismului și a curentelor radicale s-a produs mai ales pe fondul dispariției oricărei supape de revanșă politică:
– necesitatea creării unei stabilități politice în România – odată cu imprevizibilitatea situației de la Marea Neagră la invadarea Ucrainei de către Rusia – a dus la formarea monolitului PSD-PNL, care a guvernat ca un singur partid, lăsând un loc gol în opoziție, dată fiind prestația politică imatură a USR.
Nemulțumirile legitime ale electoratului, potențate de războiul hibrid, au făcut masa critică necesară radicalizării a peste o treime din populație – iar fenomenul este, încă, în desfășurare.
„Noul președinte al României va trebui să gestioneze relația cu o coaliție de guvernare”
Pericolul cel mare este ca, odată cu măsurile impopulare pe care guvernele vor trebui să le ia potrivit situației descrise la punctul 2, o parte și mai mare decât cum din electorat să baleieze spre partidele populiste, partide cu o afinitate pro-rusească palpabilă, care nu s-ar complica cu poziționara față de economia și societatea occidentale. Chestiunea cu ”simpatizanții lui Trump” din aceste partide e pur și simplu o prostie – faptul că și Trump și ”suveraniștii” români s-au născut din furie nu face partidele noastre populiste mai pro-occidentale.
Noul președinte al României va trebui să gestioneze relația cu o coaliție de guvernare astfel încât România să aibă în opoziție un partid pro-occidental de anvergură, cu soluții alternative la politicile guvernamentale, puternice și cu priză la propriul electorat – altfel, la alegerile viitoare ne-am putea trezi cu partidele populiste urcând spre 50%.
Nu va fi ușor de găsit o astfel de soluție, în haosul acestui ”război civil” aflat în plină desfășurare între taberele formate din politică, economie, servicii secrete, intermediari de tot felul, mercenari și emisari din toate zările.
*
„Rusia nu va ataca militar România pentru că nu are de ce”
Combinația celor 4 puncte de mai sus e cea mai nefastă de la Revoluție încoace pentru că eșecul într-una din cele 4 direcții le va influența pe celelalte – niciodată România nu s-a aflat atât de derutată între opțiunea societății occidentale și cea estică, prin alegerea pe care o va face duminică.
Rusia nu va ataca militar România pentru că nu are de ce – aici situația e coaptă pentru configurarea unui establishment pro-rusesc, pe care să-l folosescă eventual peste niște ani împotriva marelui dușman al imperialismului rusesc: democrația și sistemul de libertăți occidentale.
Astfel încât povara pe umerii noului președinte al României e ca niciodată de mare. Dacă dă greș în nefasta aliniere a celor 4 astre, va fi președintele care lasă ca moștenire reîntoarcerea de facto a României în sfera de influență a Rusiei.
Să ne uităm cu atenție la cei 11 candidați și la ecuația pe care trebuie să o rezolve: poate că Al Treilea Război Mondial a și început, iar noi suntem doar o redută.