Când primesc elevii BURSELE în aprilie

17 aprilie 2025

Descinderi la Dej, la locuințele a trei bărbați cercetați într-un dosar de șantaj, înșelăciune, acces ilegal la un sistem informatic, dar și tâlhărie comisă prin uzurparea calității de polițist.

Polițiștii Inspectoratelor de Poliție Județene Bistrița-Năsăud și Cluj, cu sprijinul serviciilor criminalistice și al trupelor speciale, au efectuat percheziții la locuințele a trei bărbați din Dej, într-o acțiune coordonată pentru probarea activității infracționale din două dosare penale.

„La data de 16 aprilie, polițiștii Inspectoratului de Poliței Județean Bistrița-Năsăud și ai Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au descins la locuințele a trei bărbați din Dej, cercetați în două dosare penale. Perchezițiile au fost efectuate pentru administrarea probelor într-un dosar penal, în care polițiștii din Bistrița-Năsăud efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunilor de șantaj, înșelăciune, acces ilegal la un sistem informatic.

Totodată, activitățile au vizat probarea activității infracționale, într-un dosar de tâlhărie calificată și uzurparea de calități oficiale, aflat în instrumentarea polițiștilor din Gherla. La perchezițiile efectuate ieri, 16 aprilie, polițiștii au descoperit și ridicat obiecte și înscrisuri relevante pentru cele două cauze. Totodată, au mai fost puse în aplicare două mandate de aducere”, a transmis IPJ Cluj.

Șantaj și amenințări cu materiale compromițătoare

Primul dosar, aflat în instrumentarea polițiștilor din Bistrița-Năsăud, vizează fapte de șantaj, înșelăciune și acces ilegal la un sistem informatic. Ancheta arată că un bărbat de 36 de ani din Dej l-ar fi șantajat pe un bărbat de 59 de ani din Bistrița, amenințându-l cu divulgarea unor materiale compromițătoare și determinându-l astfel să-i remită sume importante de bani.

„Din investigațiile polițiștilor din Bistrița-Năsăud a reieșit faptul că un bărbat, de 36 de ani, din Dej, ar fi șantajat un bărbat, de 59 de ani, din Bistrița, pe care l-ar fi amenințat cu divulgarea unor materiale compromițătoare și astfel l-ar fi determinat să-i remită diverse sume de bani”, a mai arătat IPJ Cluj.

S-a dat funcționar bancar și a golit conturile victimei

Mai mult, în noiembrie 2024, bărbatul s-ar fi dat drept funcționar bancar și, cu ajutorul unui complice de 31 de ani, i-ar fi trimis victimei un link fraudulos, reușind să-i acceseze conturile bancare și să transfere alte sume de bani. Prejudiciul total estimat în acest caz este de aproximativ 30.000 de lei.

„De asemenea, la data de 8 noiembrie 2024, acesta ar fi pretins că este funcționar al unei bănci și, cu ajutorul unui alt bărbat, de 31 de ani, din Dej, i-ar fi trimis un link bărbatului de 59 de ani și astfel ar fi reușit să-i acceseze conturile și să transfere și alte sume de bani. Prejudiciul cauzat prin comiterea faptelor este de 30.000 de lei”, mai arată instituția.

Jaf pe stradă, deghizat în polițist

De asemenea, în luna aprilie, același bărbat de 36 de ani ar fi purtat articole vestimentare care imitau uniforma poliției și ar fi abordat o persoană pe strada Zorilor din Gherla, sub pretextul legitimării. După ce a intrat în posesia actului de identitate al victimei, i-a luat o sumă de 22.500 de lei din borsetă.

„Din cercetările efectuate de către polițiștii Biroul de Investigații Criminale Gherla a reieșit faptul că, în cursul lunii aprilie a.c., bărbatul ar fi purtat articole vestimentare ce imitau uniforma, abordând o persoană, pe strada Zorilor, din municipiul Gherla, sub pretextul legitimării.

După ce a intrat în posesia actului de identitate, acesta l-ar fi împins pe bărbatul în cauză, iar ulterior, l-ar fi deposedat de 22.500 de lei, pe care îi avea asupra sa, în borsetă”, au afirmat organele de ordine.

Bărbat reținut pentru 24 de ore

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat mai multe obiecte și înscrisuri relevante pentru anchete și au pus în aplicare două mandate de aducere. Bărbatul de 36 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.

„În baza probatoriului administrat, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de bărbatul de 36 de ani, urmând să fie prezentat magistraților, în vederea dispunerii altei măsuri preventive.

Activitățile au fost realizate cu sprijinul polițiștilor din cadrul serviciilor criminalistic și pentru acțiuni speciale din cadrul inspectoratelor de poliție județene Cluj și Bistrița-Năsăud, precum și al celor de la Biroul de Investigații Criminale Dej”, a mai arătat Inspectoratul de Poliție Județean Cluj.



Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.