„Eu rămân șocat câți oameni de bun simț, cu copii mici, sunt mândri că au o perspectivă antisistem – ce o să punem în schimb?”, a spus sâmbătă, în cadrul unei conferințe desfășurate la Cluj-Napoca, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David. El a vorbit despre modul cum în societatea românească, unde până nu demult oamenii se temeau să vorbească, în prezent sunt foarte mulți care doresc neapărat să se facă auziți, indiferent dacă au sau nu competență pe acel subiect.
- „Eu am impresia uneori că fiecare din sistemul de educație este ministrul Educației, se pricepe la lucruri, fiecare ne explică ce trebuie făcut și cum”, a comentat ministrul în conferința „Vizionarii”, unde a participat alături de președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop.
Potrivit lui Daniel David, De la faza în care oamenii erau temători să vorbească, „să nu jignim, să nu punem întrebări”, în societate „am trecut dintr-o extremă în cealaltă extremă. Noi, astăzi, nu mai facem diferența uneori între opinie și cunoaștere. Ajungem să considerăm că, dacă credem ceva, lucrul ăla deja e și adevărat și începe o bătălie să convingem că așa stau lucrurile. Astăzi nu mai știm să punem întrebări, fiindcă nu mai avem respect pentru experți de foarte multe ori.”
„Ejungem foarte ușor să devenim experți te miri ce domeniu. Deci nu mai știm să punem întrebări. Și iarăși, foarte important, nu știm să tăcem când trebuie să trecem”, a comentat el.
Daniel David a comentat, spunând că soluția este „să revenim la echilibru” și lumea să înțeleagă faptul că libertățile sunt însoțite de responsabilități:
- „Noi nu înțelegem că libertățile vin cu responsabilități, nu înțelegem acele diferențe între opinie, cunoaștere, nu știm să punem întrebări, nu știm să arătăm respect pentru ceilalți. Și, mai rău, pe când eram în această schimbare, ne trezim că lumea, așa cum o cunoaștem și cum o cunoșteam, se schimbă la rândul ei. Și suntem aproape să apreciem anarhia. Repet, eu rămân șocat câți oameni de bun simț, cu copii mici, îmbrățișează și sunt atât de mândri ca au o perspectivă antisistem. Ce o să punem în schimb? Legea celui care strigă cel mai tare, vocea celui care strigă cel mai tare, puterea, agresivitatea?”
Declarațiile ministrului Daniel David pe această temă, detaliat:
„Moderatoare: Vă întreb pe dumneavoastră, domnule ministru, cum se poate reconstrui acest curaj de a simți și de a ne exprima cu adevărat?
Daniel David: Eu cred că acest curaj s-a reconstruit, dar s-a reconstruit prost. Adică astăzi fiecare se exprimă pe Tiktok, pe rețele de socializare, în spațiu public. Eu am impresia uneori că fiecare din sistemul de educație este ministrul Educației, se pricepe la lucruri, fiecare ne explică ce trebuie făcut și cum. Oamenii nu mai sunt în faza în care nu mai au curajul să vorbească. Nu mai sunt în faza în care eram cândva, în structura aia colectivistă, mai temători, să nu jignim, să nu punem întrebări, că poate se supără. Era o doză de bun-simț, așa. Eu atunci eram un critic al acelei perspective. Domnule, nici chiar așa. Dacă ai o întrebare, dacă vrei să spui ceva, exprimă-te, spune aceste lucruri.
Numai că, apropo de măsură, din nou, am trecut dintr-o extremă în cealaltă extremă. Noi, astăzi, nu mai facem diferența uneori între opinie și cunoaștere. Ajungem să considerăm că, dacă credem ceva, lucrul ăla deja e și adevărat și începe o bătălie să convingem că așa stau lucrurile. Astăzi nu mai știm să punem întrebări, fiindcă nu mai avem respect pentru experți de foarte multe ori. Mă uit și văd oameni care n-au nicio treabă cu psihologia vorbind despre psihoterapie, oameni care n-au nicio treabă cu medicina vorbind despre vindecarea cancerului. Și îl întrebi: de unde știi? „Am citit”. Simplul fapt că ai citit o carte – și acum, sigur, informația e accesibilă -, simplul fapt că ai făcut un curs printr-un ONG sau printr-o altă instituție de șase luni nu te transformă în specialist în acel domeniu. Nu, noi nu mai avem problema asta. Repet, ajungem foarte ușor să devenim experți te miri ce domeniu. Deci nu mai știm să punem întrebări. Și iarăși, foarte important, nu știm să tăcem când trebuie să trecem.
Asta este o problemă, apropo de echilibru. Pe cealaltă parte, dintr-o extremă a pasivității, am trecut în cealaltă extremă, în care nu mai avem limite. N-ați văzut și democrația ce prost este înțeleasă. Multă lume consideră că democrația înseamnă că poți să spui orice despre oricine. Și, când cineva te întreabă de ce îți permiți să faci lucrul ăsta, n-avem niște reguli între noi. Că, sigur, poți să spui ce vrei, dar automat vin sancțiunile, fiindcă noi aveam niște reguli. Nu poți să atentezi la demnitatea mea, la imaginea pe care o am.Poți să o faci, dar va trebui să te aștepți, conform regulilor de de trăire între noi, că va trebui să plătești. Nu poți face orice – poți să faci, dar vin regulile care spun că va trebui să fi sancționat. Noi nu mai avem limite și am uitat, repet, că o civilizație înseamnă reguli.
Acum, regulile nu înseamnă cenzură. Doar că noi am trecut în cealaltă extremă. Când cineva îți amintește că sunt niște reguli și niște sancțiuni pe care o să le primești dacă nu le respecți, automat este antidemocratic și este cenzură. Ei, nu asta înseamnă democrație. Am și spus, suntem în fază de emancipare și faza asta de emancipare era absolut naturală și așa bine funcționa. Și eu mă uitam, ca psiholog, din 2015, cum ne mutăm dintr-o societate colectivistă, cu oameni mai complexați, mai pasivi, într-o societate a unor indivizi autonomi mai emancipați, care o să fie mai benevolenți unii cu ceilalți, cu natura, cu societatea. Și mergeam, era o schimbare absolut normală. Problema noastră este că această schimbare ne-a prins pe un fond educațional slab.
Și noi nu înțelegem că libertățile vin cu responsabilități, nu înțelegem acele diferențe între opinie, cunoaștere, nu știm să punem întrebări, nu știm să arătăm respect pentru ceilalți. Și, mai rău, pe când eram în această schimbare, ne trezim că lumea, așa cum o cunoaștem și cum o cunoșteam, se schimbă la rândul ei. Și suntem aproape să apreciem anarhia. Repet, eu rămân șocat câți oameni de bun simț, cu copii mici, îmbrățișează și sunt atât de mândri ca au o perspectivă antisistem. Ce o să punem în schimb? Legea celui care strigă cel mai tare, vocea celui care strigă cel mai tare, puterea, agresivitatea? Și atunci invitația mea este asta: hai să ne gândim la aceste lucruri și să revenim la echilibru. Hai să construim lucrurile într-o manieră echilibrată. Da, instituțiile, multe, funcționează prost – hai să le facem să funcționeze bine, să punem oameni care sunt merituoși, care își au locul acolo, hai să alegem mai bine și hai să schimbăm regulile, dacă nu ne plac, dar fără reguli nu se poate.”