VIDEO Elevi de elită, ambasadori ai performanței, calificați la etapa națională: Olimpicii Școlii Gimnaziale „George Enescu” pun orașul Năvodari pe harta excelenței

13 aprilie 2025

Într-un peisaj educațional tot mai competitiv, Școala Gimnazială „George Enescu” din Năvodari, manageriată de prof. Robert Pererva, se distinge prin rezultatele de excepție ale elevilor săi.

Când ambiția se împletește cu talentul și munca, rezultatul nu poate fi altul decât succesul. La Școala Gimnazială „George Enescu” din Năvodari, performanța a devenit o marcă.

În acest an școlar, patru elevi excepționali vor reprezenta școala și orașul la etapele naționale ale olimpiadelor școlare – și o vor face cu mândrie, confirmând, încă o dată, tradiția de excelență a instituției.

Remarcabilă este performanța elevei Ciornea Maria Gabriela, clasa a VIII-a, care a reușit o triplă calificare, o performanță rară.

Ea va merge la etapa națională a Olimpiadei de Limba și literatura română, desfășurată la Râmnicu Vâlcea (județul Vâlcea) în perioada 10-13 aprilie, la Olimpiada Națională de Istorie, ce are loc la Piatra Neamț (județul Neamț) în intervalul 14-18 aprilie, iar în perioada 21-25 mai va participa la Olimpiada Interdisciplinară de Cultură și Spiritualitate românească, de la Mănăstirea Putna.

Din clasa a V-a,  Maria participă la aceste competiții, având rezultate deosebite: în anul 2023 a obținut Premiul special, iar în anul 2024 a obținut Mențiune, la Olimpiada Interdisciplinară de Cultură și Spiritualitate românească.

În timpul liber, Maria îmbină pasiunea pentru cultură cu preocupări artistice. Elevă-model, Maria găsește echilibrul în muzică, în cântecul popular. De la 7 ani studiază canto și pian la Școala Populară de Artă „Theodor T. Burada” din Constanța și reușește să își gestioneze cu maturitate timpul, energia și își urmează pasiunile cu aceeași determinare.

Maria ne-a împărtășit, în cadrul unui interviu Focus Press, cum s-a pregătit mental pentru o competiție de anvergură națională, cum a reușit să gestioneze momentele de stres sau de presiune, cum au ajutat-o profesorii în aceaste competiții pentru a o determina să-și depășească limitele, cum reușește să își mențină echilibrul între activitățile școlare și pasiunea pentru muzică și pian, cum folosește acest succes pentru a atinge noi obiective, dar și ce planuri de viitor are.

Frățilă Sara Miriam va reprezenta cu emoție și încredere școala la Olimpiada Națională de Religie, organizată la Slobozia, județul Ialomița, în perioada 22–27 aprilie.

La prima ei participare la o competiție de acest rang, Sara își pune încrederea în pregătirea sa, dar și în ajutorul divin. Discutăm despre o elevă cu suflet cald și credință puternică.

Deși este elevă în clasa a V-a, la Școala Gimnazială „George Enescu” din Năvodari, Sara dovedește că are curaj, răbdare și multă maturitate.

Sara ne-a împărtășit ce semnificație are pentru ea religia în viața de zi cu zi, cum a decis să participe la olimpiadă, în ce a constat pregătirea, de ce crede că studiul religiei este important pentru tineri, care este rolul religiei în formarea unui caracter puternic, ce verset biblic sau ce pildă o inspiră, cum își menține încrederea în momentele dificile, dar și cum o ajută competițiile școlare să crească pe plan personal și să își exprime valorile.

Boulos Robin și Dicu Ștefan Daniel, elevi în clasa a VIII-a, vor participa, de asemenea, la etapa națională a Olimpiadei de Istorie și vor merge la Piatra Neamț în perioada 14–18 aprilie.

Între orele solicitante de matematică, Istoaria a fost pentru ei un refugiu și, totodată, o provocare pe care au acceptat-o fără ezitări. Acest succes confirmă ambiția și puterea de muncă de care dau dovadă zi de zi.

Cei doi elevi ne-au împărtășit ce înseamnă pentru ei să reprezinte școala și orașul la nivel național, cum i-a ajutat competiția națională de Istorie să înțeleagă mai bine trecutul țării, care a fost cel mai interesant subiect pe care l-au studiat pentru olimpiadă, cum au reușit să-și organizeze timpul pentru a studia atât pentru școală, cât și pentru pregătirea la olimpiadă, cum istoria ne poate influența viitorul, ce lecție esențială ar trebui să o învățăm din trecut, care este personalitatea istorică care i-a inspirat cel mai mult și de ce, dar și cum i-a ajutat prof. Nina Nicolau să se pregătească pentru acest concurs.

Alături de ei sunt cadre didactice de excepție, care își pun sufletul în fiecare lecție: prof. Ianțuc Liliana (Limba română), prof. Nicolau Nina (Istorie), prof. Ștefan Mirela (Religie) și prof. Lăcrămioara Ciornea (Religie), care demonstrează, prin activitatea lor, că succesul este rezultatul unui efort constant și al unei colaborări autentice între elevi și profesori.

Sunt cei care îi încurajează, le dau aripi și le arată că pot atinge orice obiectiv cu muncă și pasiune.

Prin participarea lor la competiții de anvergură, acești copii devin ambasadori ai educației și ai orașului Năvodari, purtând cu mândrie numele școlii în toată țara. Sunt elevi cu visuri îndrăznețe, muncitori, ambițioși – adevărate modele pentru generațiile viitoare.

Școala din Năvodari se mândrește cu astfel de elevi, iar Maria, Sara, Robin și Ștefan sunt o inspirație pentru toți cei care doresc să-și urmeze visurile și să atingă excelența în domeniul ales.

Suntem siguri că acești elevi vor reprezenta cu mândrie și respensabilitate instituția de învățământ la etapa națională și le dorim mult succes în această competiție de elită!

Acești elevi nu sunt doar olimpici – sunt lideri, visători și modele. Sunt dovada vie că școala românească are motive de mândrie, iar Năvodariul are copii extraordinari.

Alexandra VASILE

Citește și:



Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.