Săptămâna viitoare va avea locConcursul de cultură şi educaţie financiar-contabilă

13 aprilie 2025

Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în parteneriat cu Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR), organizează cea de-a treia ediţie a Concursului de cultură şi educaţie financiar-contabilă.

Competiţia se adresează elevilor de clasa a XI-a, filiera tehnologică, profil Servicii, calificarea profesională Tehnician în activităţi economice, şi contribuie la formarea noilor profesionişti capabili să facă faţă provocărilor viitorului.

În Harghita, faza judeţeană a competiţiei este programată pentru data de 15 aprilie, aceasta desfăşurându-se cu sprijinul Inspectoratului Şcolar.

Concursul de cultură şi educaţie financiar-contabilă este o platformă de testare a cunoştinţelor, o ocazie pentru elevi să înţeleagă rolul educaţiei financiar-contabile şi cum aceasta contribuie la dezvoltarea unei economii durabile. Astfel, tinerii sunt introduşi într-o lume a inovaţiei şi responsabilităţii financiare, unde tehnologia joacă rolul esenţial.

„Prioritizarea educaţiei pentru viitoarele generaţii de profesionişti contabili este esenţială pentru CECCAR. Concursul le oferă elevilor oportunitatea de a se familiariza cu tehnologiile avansate specifice sectorului financiar-contabil, pregătindu-i, astfel, pentru o carieră adaptată la noile realităţi digitale. Aceste iniţiative subliniază dedicarea CECCAR pentru pregătirea de noi talente în contabilitate, contribuind, astfel, la stabilitatea şi durabilitatea financiară a ţării noastre. Elevii au ocazia să-şi testeze cunoştinţele, să-şi dezvolte abilităţile şi competenţele şi să se pregătească pentru o carieră într-un domeniu fit for future, într-o lume în care tehnologia redefineşte constant regulile jocului”, a declarat Elena-Ecaterina Chivu, preşedintele Consiliului superior al CECCAR.

Organizatorii Invită liceele eligibile să îşi încurajeze elevii să accepte provocarea acestei competiţii, o experienţă care nu doar că le va pune în valoare cunoştinţele, dar le va oferi oportunitatea de a descoperi noi perspective şi de a pune bazele unei cariere de succes în domeniul financiar-contabil.

Concursul va continua cu etapa naţională, la care se califică primii doi elevi clasaţi la faza judeţeană.

La fel ca în ediţiile anterioare, CECCAR premiază performanţa, oferind premii în bani câştigătorilor fazei judeţene şi naţionale. De asemenea, câştigătorii fazei naţionale a „Olimpiadei” de contabilitate vor primi vouchere pentru înscrierea gratuită la examenul de acces organizat de CECCAR.

Detalii despre concurs sunt disponibile pe site-ul olimpiada.ceccar.ro.

Comentarii:

comentarii



Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.