Educația nutrițională, printre cele șapte noi materii opționale introduse de către Ministerul Educației în școli

13 aprilie 2025

Ministrul Educației, Daniel David, a semnat recent un ordin prin care aprobă introducerea a șapte noi discipline pentru anul școlar 2025-2026. Ordinul 3595/2025 a fost publicat în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare în 9 aprilie 2025.

Printre disciplinele opționale aprobate se află Educația nutrițională pentru clasele I-a și a II-a, materie extrem de importantă în contextul creșterii problemelor de obezitate din ultimul deceniu pe plan mondial.

Astfel, pe lista disciplinelor copiilor din clasele pregătitoare, primare şi gimnaziale vor fi adăugate următoarele:

„Educaţie nutriţională” – pentru clasa pregătitoare, clasa I şi a II-a;

„Educaţie prin minibaschet” și „Minihandbal – mişcare, joc şi fair-play”  – pentru clasele a III-a şi a IV-a;

„Viitorii olimpioni” – pentru clasa a IV-a;

„Muzică şi dans” – pentru clasele a V-a şi a VI-a;

„Aventura cunoaşterii Universului” – pentru clasele a V-a şi a VII-a.

„Armonie şi expresie corporală” – pentru clasele a V-a până la a VIII-a;

Ordinul 3595/2025 al Ministerului Educaţiei mai precizează că Direcţia Generală Echitate şi Performanţă în Învăţământul Preuniversitar, Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie, inspectoratele şcolare  şi şcolile trebuie să pună în aplicare aceste măsuri începând cu anul școlar 2025-2026.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.