Șapte noi materii opționale pentru elevi, din toamnă

12 aprilie 2025

Şapte noi discipline opţionale au fost incluse în oferta naţională, potrivit unui ordin al ministrului Educaţiei şi Cercetării, publicat în Monitorul Oficial. Din anul școlar următor, elevii vor putea studia materii precum educația nutrițională, armonie și expresie corporală sau muzică și dans.

Educaţie nutriţională”, pentru clasa pregătitoare, clasele I şi a II-a, învăţământul primar „Educaţie prin minibaschet” şi „Minihandbal – mişcare, joc şi fairplay”, clasele a III-a şi a IV-a, învăţământul primar „Armonie şi expresie corporală”, clasele a V-a – a VIII-a, învăţământul gimnazial „Viitorii olimpioni”, clasa a IV-a, învăţământul primar „Muzică şi dans”, clasele a V-a şi a VI-a, învăţământul gimnazial „Aventura cunoaşterii Universului”, clasa a V-a şi a VII-a, învăţământ gimnazial.

Acestea sunt materiile opționale care urmează să fie introduse din noul an școlar. Programele pentru aceste discipline au fost aprobate şi publicate în Monitorul Oficial.

Schimbarea curriculei școlare este necesară pentru sa răspunde schimbărilor din societate și pentru a susține dezvoltarea copiilor.

Cum ți se pare subiectul?

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.