Decizie RADICALĂ a Ministerului Educației. Din anul școlar 2025-2026 este interzis așa ceva

10 aprilie 2025

Ministrul Educaţiei a anunţat, joi seară, în raportul de activitate făcut public pe Facebook, că începând cu viitorul an şcolar va fi interzisă, prin lege, organizarea de către şcoli a cursurilor în trei schimburi.

 

”Conform legii învăţământului, începând cu anul universitar 2025-2026 acest lucru este interzis”, a anunţat Daniel David, referindu-se la învăţământul în trei schimburi. 

 

Anterior, ministrul Educaţiei declara că, în opinia sa, organizarea cursurilor în trei schimburi în unele şcoli este ”o problemă majoră, care afectează calitatea actului educaţional”. 

 

”Acest lucru este descurajat prin legislaţia pe care o avem, se mai dau unele excepţii doar ca să putem derula activitatea educaţională, dar sunt excepţii şi nu reprezintă ceva foarte răspândit în sistem. Dar este drept, şi puţine fiind, trebuie să găsim soluţii pentru a corecta această situaţie”, a afirmat ministrul.

 

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.