Carmen Constantin, o
jurnalistă din Piteşti stabilită de șapte ani cu familia în
oraşul austriac Linz, are doi copii și a vorbit pentru „Adevărul”
despre regulile stricte din sistemul de educație din Austria, total
diferite față de România.

Carmen Constantin e stabilită de 7 ani cu familia în Austria FOTO arhiva personală
De la finalul acestei
luni, telefoanele mobile vor fi interzise în toate școlile din
Austria (până la clasa a VIII-a). Până acum, telefoanele erau
interzise în 80% dintre școli, fiind la latitudinea unităților de
învățământ, însă din această lună practica va deveni una
unitară. Proaspătul ministru al Educaţiei din Austria, Christoph
Wiederkehr, a anunţat că telefoanele mobile şi ceasurile smart vor
fi interziste în şcoli, unde vrea să creeze „zone libere” de
tehnologie.
Carmen Constantin are un
băiat în clasa a VII-a la o școală din Linz, iar al doilea băiat
este elev în clasa a X-a la un liceu de top, tot în Linz.
„Măsura nu sperie la
nivelul Austriei, pentru că deja este aplicată de mult în 80%
dintre școli, dar poate părea șocantă pentru România. În
școlile din Austria, până în clasa a VIII-a, elevii au voie cu
telefonul în ghiozdan, dar nu au voie să îl scoată sub niciun
pretext, nici în timpul orelor, nici în pauze. Dacă un elev
folosește telefonul mobil, profesorul i-l ia, iar a treia oară i-l
ia și nu i-l mai dă până nu vin părinții la școală. Aici,
comparativ cu școlile din România, se respectă legile și
regulamentele”, a declarat Carmen Constantin pentru „Adevărul”.
Față de școli,
abordarea în liceele din Austria privind folosirea celularelor e
total diferită și responsabilizează elevii, îi face să
conștientizeze că e în interesul lor să fie atenți la ore și
să învețe.
„Din clasa a 9-a,
profesorii le spun elevilor: „Pe noi nu ne interesează.
Poți să stai toată ora pe telefon, poți să te duci la cafea,
poți să faci ce vrei, urmările sunt care sunt”.
Dacă chiulești, plătești amendă. Poți să faci ce vrei, dar nu
cu sonor sau să-i atragi pe ceilalți. Nu se discută. Dacă nu ești
atent la oră și nu iei note bune mai departe și nu treci clasa,
este problema ta. Deci este responsabilitatea aruncată pe elevi.
Spre deosebire de România, aici elevii
chiar nu trec clasa dacă nu au note bune.
Dar nu e nici rușine dacă repeți anul. Nu înseamnă că ești
prost, înseamnă că mai trebuie aprofundate anumite zone. Plus că
austriecii gândesc că nu toată lumea trebuie să facă facultate.
În România foarte des părinții sunt întrebați la ce facultate
dă copilul. Nu întreabă nimeni și ce faci după aia, ci unde
dai. În schimb, în Austria sunt foarte bine despărțite liniile
astea pe care merge fiecare. Și orice om care face, să zicem, o
școală de meserii, dacă face așa ceva, poate peste 5 ani să
facă, nu știu ce cursuri, nu neapărat facultate. Niște cursuri de
recalificare, de 3 luni, 6 luni, obține o diplomă, găsește un job
bun, nu are nicio legătură cu cariera ta, că ți-ai distrus viața,
cum e percepția în România. Nu există așa ceva. Poți să-ți
faci oricând orice viraj, în orice sens, pentru că au foarte multe
cursuri pentru toată lumea, tot ce vrei”, mai declară Carmen
Constantin.
În Austria, sistemul de
notare este de la 1 la 5, iar 1 este nota maximă.
„Profesorii nu au
interesul să termini liceul, tu ca elev ai acest interes”
Tot în sistemul de
educație din Austria, doar 9 ani de școală sunt obligatorii.
„Vrei să faci liceul mai departe,
vrei să mergi mai departe în viață, faci liceu și mergi apoi
la facultate, nu vrei, poți merge să
muncești, nu e problemă pentru noi, așa e
gândirea în sistemul de educație. Simplu. Adică,
profesorii n-au interesul ca tu să termini liceul.
Tu ai interesul să termini liceul. Plus
părinții tăi, bineînțeles. La liceu lasa
responsabilitatea în seama elevilor”,
precizează Carmen Constantin.
Pe românca
stabilită din 2018 în orașul Linz cu familia a impresionat-o și
modul de abordare în școlile austriece în cazul elevilor care
răspund greșit la ore.
„Când sunt
copiii mititei în școală, îi ridică în picioare. Dacă
răspund greșit, li se spune să stea jos și să
se mai gândească un pic. Apoi învățătorul sau învățătoarea
întreabă alți copii mai departe, după care se întoarce la
copilul care inițial răspunsese greșit, îl întreabă din nou și
îl felicită că a răspuns bine. Adică îl motivează,
chiar dacă a greșit, să caute totuși
soluția”, explică românca stabilită în
Austria.
Carmen Constantin a fost
impresionată și de regulile privind absențele în școlile
austriece.
„Nu ai voie
să absentezi mai mult de patru zile pe an învoit. Deci
învoit patru zile pe an, altfel, nu, primeșto
amendă. Pentru o singură zi, poți să te
învoiești la diriginte, dar dacă ai două, trei sau patru zile,
trebuie să faci cerere scrise la director. Asta e în toate
școlile valabil, indiferent de nivelul de
vârstă. În caz contrar, cu excepția cazurilor
de boală, bineînțeles, amenda ajunge până la 400 de euro”, mai spune Carmen Constantin.