Patriciu Pop, invitatul lui Marius Aciu la podcast-ul „Clujăreala”, este un compozitor, instrumentist și vocalist clujean, și producător muzical pe deasupra. Într-un cuvânt, muzician. A colaborat cu mulți soliști și trupe, din Cluj și de aiurea. A cântat cu „Fragil”, „Kappa”, „Verde”, „Desperado” și alte formații. Stilul abordat? Lounge, groove, electric, funk, pop, rock, ambiental și niciodată manele.
„Mi-aș dori să fiu muzician. Mi-am dorit toată viața să fiu muzician și e un proces continuu de a deveni muzician, până la urmă. Ceea ce facem ca să devenim muziceni e să cântăm, să compunem, să cântăm la instrument, să producem, să facem tot felul de chestii de genul ăsta și nu neapărat pentru că alegem noi, ci pentru că muzica ne alege pe noi și ne împinge înainte.
VIDEO. Muzicianul Patriciu Pop, la Clujăreală: Mi-a plăcut să stau în spate, să fac partea de organizare, de PRODUCȚIE muzicală
Am început la șase ani la Liceul de Artă, la secția de pian, unde am avut parte de un profesor extraordinar care m-a influențat profund, Bogdan Georgescu, care ulterior a predat chiar și la Sorbona, el fugind din țară pe vremea lui Ceaușescu. Era un pianist desăvârșit și, bineînțeles, după cum știm, în perioada aia nu te prea lăsa să mergi să concertezi nicăieri. El era chemat la Viena, la Munchen, la Frankfurt, la Paris să concerteze și nu îl lăsau domnii. Dar uite că până la urmă l-au scăpat și dus a fost.
Ai mei și-ar fi dorit foarte tare să continui cu conservatorul, dar din cauze mai mult fizice, și anume faptul că nu îmi creștea mâna suficient de tare ca să abordez anumite note… Asta nu știam, trebuie să ai degete lungi. De la un anumit nivel încolo deja trebuie să ai o întindere destul de mare.
Singura mea variantă ar fi fost să devin profesor de muzică, ceea ce n-am vrut niciodată. Și am ales să mă duc să încerc, pentru că a început era calculatoarelor, să mă duc să încerc să fac un pic de informatică, să văd cum ar fi să intru în domeniul ăsta cu muzică cu tot. Muzică electronică. Muzică electronică, nu ceea ce înseamnă ea astăzi și ceea ce lumea știe despre muzică electronică, ci cea dinainte, gen Vangelis, Kraftwerk, Jean Michel Jarre, Tangerine Dream…
„Cred că orchestrasem undeva peste 70-80 de albume”
Întâmplarea a făcut să nu pot intra la informatică, pentru că nu eram suficient de pregătit cu matematica, eu fiind de formație muzician, dar am avut mare noroc să întâlnesc un tip, un american, care a fost profesor la Berkeley, Terry îl chema, care a avut bunăvoința să-mi aducă un Atari și un soft de programare. Ăsta a fost începutul. Am început încet să învăț, să mă învețe, să-mi dea cărți, să citesc cursurile lor.
Și ăsta a fost începutul meu ca producător. După aia foarte multe vreme am mers și m-am perfecționat în direcția asta și am muncit mult ca producător. La un moment dat, ținusem așa o evidență, cred că orchestrasem undeva peste 70 de albume, 80 de albume. Era începutul industriei muzicale atunci, prin 92-93. Toată lumea voia să cânte. Chiar cântau, unii dintre ei, era așa, o mișcare destul de mare. Și bineînțeles aveau nevoie de niște orchestrații, de niște înregistrări și atunci cumva cu asta m-am ocupat foarte mulți ani de zile și m-am specializat în direcția asta.
De cântat știu cânta la clape, la pian, sintetizatoare, chitară, bass, bat un pic și la tobe… La instrumente de suflat nu, numai de răsuflat. Am cântat și la corn o perioadă, dar nu mai știu. Flocea m-a botezat celebrul cuplu Ovidiu Buhățel și Sandy Deac. Asta pentru că pe vremea aia aveam pleată. Acum… na, s-a dus…
„Întotdeauna am fost genul care mi-a plăcut să stau în spate”
Eu am avut noroc de o istorie foarte romanțată printre muzicienii din Cluj. În sensul că am avut noroc să cunosc devreme mulți muzicieni din Cluj. Oameni care, cum ziceam, Buhățel, Sandy Deac, Iuliu Merca, Dumnezeu să-l odihnească, Jimmy Laco, Laci Kovacs, oameni cu care am crescut și care aveau o altă experiență decât mine. Dar asta pe mine m-a ajutat. Performanța mea muzicală învățată în școală m-a ajutat să mă leg de ei și să cresc în direcția asta de muzică pop și rock.
Întotdeauna am fost genul care mi-a plăcut să stau în spate, să fac partea de organizare muzicală, de producție muzicală, de chestii de genul ăsta. Și cred că acum, la bătrânețe, mi-am dat seama că rău am făcut, pentru că toată lumea zice, băi, dar tu cânti senzațional. De ce n-ai cântat tu? Păi zic, să fie vocalistul în față. Eu eram cu clapele, știi, deja se formase o barieră între mine și public. După care, cu timpul, am zis, stai mă, dar Elton John cântă la pian. Și am zis, de ce nu? Hai să mai încerc, să mai văd. Da, și adevărul e că eu am crescut foarte mult împreună cu oamenii ăștia și datorită lor”, a spus Patriciu Pop la Clujăreală.