Ministerul Educației a anunțat astăzi, 25 octombrie 2024, prelungirea până pe 8 noiembrie a termenului pentru consultarea publică a Metodologiilor privind înfiinţarea şi organizarea programelor de studii universitare de licenţă ”Educaţie timpurie” şi ”Pedagogia învăţământului primar”.
Am prelungit termenul pentru consultarea publică până la data de 8 noiembrie 2024, referitor la Metodologiile privind înființarea și organizarea programelor de studii universitare de licență „Educație timpurie” și „Pedagogia învățământului primar”. Cele două programe de studii universitare de licență vor asigura formarea competențelor necesare cadrelor didactice pentru dezvoltarea intelectuală, socială, fizică și emoțională a copiilor, scrie Ministrul Educației pe pagina de Facebook.
Totodată, în complementaritate cu disciplinele consacrate, viitorii profesori pentru învățământ primar vor studia: Educație ȘTIAM (științe, tehnologie, inginerie, artă și matematică), Pedagogie digitală. Medii virtuale de învățare, Managementul clasei și dezvoltarea abilităților socio-emoționale și Management personal, reflexivitate și dezvoltare continuă în profesia didactică.
Vor fi între 6 și 12/14 credite pe semestru pentru practica pedagogică, care trebuie să se desfășoare în unitățile de învățământ cu particularități diferite, inclusiv un număr ridicat de antepreșcolari/preșcolari/elevi în risc de excluziune școlară.