Daniel David, despre temele pentru acasă: „În zona învăţământului primar şi gimnazial n-ar trebui să depăşească o oră”

7 martie 2025

Ministrul Educației, Daniel David, a vorbit într-un live pe Facebook despre cât ar trebui să dureze rezolvarea temelor pentru acasă în funcție de ciclul de învățământ.

Daniel David/FOTO: Mediafax

Daniel David/FOTO: Mediafax

Ce facem cu temele pentru acasă? Se dau prea multe teme şi ce măsuri putem să luăm”, sunt întrebările primite de ministru.

Lucrurile sunt foarte bine reglementate. Practic, pentru clasa pregătitoare nu ar trebui să avem teme pentru acasă, în zona învăţământului primar şi gimnazial toate temele n-ar trebui să depăşească o oră, iar în zona învăţământului liceal undeva în jur de două ore”, a afirmat ministrul joi, 6 martie.

Potrivit ministrului, dacă părinții se confruntă cu probleme privind temele pentru acasă trebuie să discute cu dirigintele sau directorul școlii.

Dacă sunt astfel de probleme, o să vă rog să sesizaţi celor care răspund, care coordonează aceste lucruri, dirigintelui, directorului de şcoală. Dacă nu primiţi răspuns, mergeţi în zona inspectoratului până să ajungeţi la nivel de minister”, a adăugat ministrul Educaţiei.

Totuși, Daniel David declarase marți că modelul actual al învățământului liceal trebuie schimbat, deoarece 

intră tineri inteligenţi şi cu creativitate similară celor din alte ţări vestice, dar nu ies oameni la fel de performanţi”.

Este o presiune legală. Noua lege regândeşte bacalaureatul, trebuie să regândim disciplinele şi legătura cu bacalaureatul. Este o presiune curriculară. Ar trebuit să facem acest lucru din 2021, ca generaţia de la gimnaziu, care a intrat pe noile planuri-cadru în 2017, să intre într-o logică similară, oarecum şi la nivel de liceu. Este o presiune legată de încărcarea pe care o punem pe umerii copiilor noştri.

Şi este o presiune care vine din performanţa sistemului, vrând nevrând la orice dată ne uităm, PISA sau alte rezultate internaţionale, performanţa la nivel de liceu nu arată bine. Intră tineri inteligenţi creativi, cu inteligenţă şi creativitate similare celor pe care le vedem şi în alte ţări vestice, dar nu ies oameni la fel de performanţi. Asta mie îmi spune că modelele pe care le avem în zona învăţământului liceal în acest moment nu mai sunt adecvate. Trebuie să le schimbăm”, a afirmat ministrul Educaţiei în cadrul unei dezbateri publice privind proiectele de planuri-cadru pentru învăţământul liceal.

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.