Specialiștii Ministerului Educației au oferit garanții, în privința calculelor făcute pentru implementarea noilor planuri-cadru în învățământul liceal, spunând că profesorii nu ar urma să rămână fără normă întreagă. Nu același lucru au constatat cadrele didactice care și-au calculat orele și au ajuns la concluzia că numai prin scoaterea unei materii nou introduse, precum Educația antreprenorială, ar rezulta sute de cazuri în care profesorii nu ar mai avea normă întreagă. Asta înseamnă că acele cadre didactice care acum predau doar această materie sau cei care își completează numărul de ore cu Educație financiară ar trebui să caute alte catedre incomplete la unități de învățământ din județele în care predau, pentru a-și putea lua salariul întreg. Peste 200 de profesori au semnat o scrisoare adresată ministrului Educației, prin care solicită includerea disciplinei Educație antreprenorială în trunchiul comun pentru toate filierele la clasa a X-a, pentru a evita această situație.
Profesorii arată că nu este benefică eliminarea din proiectele planurilor-cadru a disciplinei Educație antreprenorială ca unitate de învățare în cadrul unor discipline din Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), în cazul liceelor teoretice și vocaționale, iar neincluderea acesteia spre studiere în cadrul liceelor tehnologice va duce această disciplină spre zona de pseudoștiință.
Educația antreprenorială nu este o materie care se adresează doar elevilor care se pregătesc să devină antreprenori, ci este una care îi pregătește pe adolescenți să înțeleagă mai bine probleme legate de gestionarea resurselor și a banilor, într-o Românie care e la coada clasamentului european în privința cunoștințelor financiare ale populației adulte.
Materia a fost concepută astfel încât să dezvolte abilități esențiale și ar trebui să facă parte din trunchiul comun al învățământului liceal, explică profesorii care i-au transmis ministrului Educației o scrisoare deschisă, cerându-i să nu scoată această disciplină din trunchiul comun, în noile planuri-cadru pentru liceu.
Obiectiv strategic al politicilor UE
Semnatarii scrisorii atrag atenția asupra faptului că, în timp ce alte state europene dezvoltă astfel de programe, România riscă să le ignore, fapt care este îngrijorător. „În timp ce în statele europene se pune accent pe această disciplină, se organizează programe și proiecte care să valorifice competențele și abilitățile adolescenților, la noi se dorește eliminarea acesteia sau, cel mult, introducerea ca unitate de învățare în cadrul altor discipline”, arată profesorii care îi cer ministrului Educației să mențină Educația antreprenorială în trunchiul comun la clasa a X-a, în conformitate cu prevederile Legii Învățământului Preuniversitar nr. 198/2023, subliniind că „dezvoltarea și promovarea antreprenoriatului este un obiectiv strategic al politicilor Uniunii Europene”.
„Educația antreprenorială nu se referă strict la mediul de afaceri, ci contribuie la dezvoltarea unor abilități vizând luarea deciziilor, gândire critică, protecția mediului, protecția consumatorului, dezvoltare durabilă, etică profesională, motivare personală, responsabilitate socială”, se precizează în scrisoare, profesorii semnatari menționând performanțele elevilor români în concursuri de profil, precum „Junior Achievement”, „Business Plan”, „Firma de exercițiu” sau „Maratonul antreprenoriatului”.
S-ar crea și probleme sociale
În prezent, elevii de clasa a X-a studiază potrivit planurilor-cadru de liceu în vigoare din 2009 o oră pe săptămână de „Educație antreprenorială”, din aria disciplinelor socio-umane, pe lângă Psihologie. În proiectele de planuri-cadru de liceu pentru elevii care intră clasa a IX-a în 2026, puse în dezbatere până pe 6 martie, Educația antreprenorială nu se mai regăsește ca disciplină.
Citește pe Antena3.ro

Profesorii care cer păstrarea Educației antreprenoriale ca materie în trunchiul comun pentru liceu susțin că există deja resurse umane calificate pentru a preda această disciplină, iar o modificare precum cea propusă de Minister ar duce la „eliminarea unei categorii profesionale bine pregătită și adaptată la cerințele învățământului modern”, iar profesorii titulari și-ar pierde dreptul de a-și exercita dreptul la muncă, drept fundamental care ar duce la inechități sociale.
Mulți dintre cei care predau acum la liceele din orașele mici fac naveta, zilnic, pe zeci de kilometri, iar în multe situații nu au o catedră întreagă pentru materia lor și își completează norma cu Educație antreprenorială. Dacă nu vor mai putea completa norma, fiind obligați să alerge între localități, pentru a mai preda câteva ore, mulți dintre ei ar renunța la catedră.
Sunt afectate exact competențele-cheie
Problema pe care o ridică profesorii, în legătură cu Educația antreprenorială nu este legată doar de normele didactice, ci și de competențele elevilor. Eliminarea acestei materii din trunchiul comun ar bulversa învățământul liceal, pentru că liceele ar rămâne fără profesori.
Profesorii îl mai avertizează pe ministrul Educației că eliminarea acestei materii sau transformarea ei într-o simplă unitate de învățare ar afecta grav și formarea competențelor-cheie ale elevilor, în contextul în care Ministerul a motivat reforma prin nevoia de a crea aceste competențe.
„Competența antreprenorială este una dintre cele 8 competențe-cheie europene cu un rol reglator deosebit de important în noul context al dezvoltării învățământului preuniversitar”, explică profesorii care au trimis scrisoarea către ministru. Aceștia mai arată că respectivele competențe trebuie să fie formate în cadrul unei discipline distincte, iar acest lucru deja se întâmplă, iar o eliminare a materiei din trunchiul comun nu ar face altceva decât să arunce în derizoriu acest domeniu cerut și susținut de UE pentru educația viitorului.