Timiș: Peste 70 de laboratoare ale Universității Politehnica, modernizate cu fonduri europene

19 februarie 2025

Peste 70 de laboratoare de la șapte facultăți ale Universității Politehnica Timișoara (UPT) vor fi modernizate și dotate, cu fonduri europene, prin Programul Regional Vest gestionat de ADR Vest.

De investiția de trei milioane de euro vor beneficia 5.500 de studenți ai UPT care vor avea condiții mai bune de cercetare în 72 de laboratoare de la facultățile de Management în Producție și Transporturi; Construcții; Automatică și Calculatoare; Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale; Mecanică; Științe ale Comunicării și Inginerie Electrică și Energetică.

‘Prin Programul Regional Vest, ne asigurăm că resursele europene sunt direcționate strategic către proiecte cu impact real asupra comunității academice și economice. Investiția în laboratoare moderne și în digitalizarea procesului educațional, dar și în noi programe de studiu, va contribui la formarea unor specialiști mai bine pregătiți, capabili să răspundă provocărilor tehnologiilor emergente. Acest demers sprijină studenții și cadrele didactice ale UPT și întărește competitivitatea regională, oferind industriei specialiști calificați, adaptați noilor cerințe tehnologice’, arată, miercuri, directorul general al ADR Vest, Sorin Maxim, într-un comunicat de presă.

Sălile vor fi dotate cu echipamente de ultimă generație, precum și cu programe și softuri necesare pentru adaptarea programelor de studiu la cerințele pieței muncii. În plus, vor fi dezvoltate platforme de e-learning și biblioteci digitale, iar o serie de cursuri vor fi digitalizate, astfel încât să fie facilitate formele de educație în regim online.

Pe lângă îmbunătățirea cursurilor existente, proiectul prevede și crearea unora noi. Printre acestea se numără cursul ‘Industry 4.0’, dezvoltat de Facultatea de Management în Producție și Transporturi, cu scopul de a oferi participanților o înțelegere aprofundată a conceptelor și tehnologiilor cheie ale Industriei 4.0, de a explora impactul acesteia asupra manufacturii și altor industrii, și de a dezvolta abilități practice pentru implementarea soluțiilor de transformare digitală.

O dată cu noile investiții, Universitatea Politehnica va putea să oferteze și un program nou de master, în ‘Eficiență energetică și sustenabilitate’, care își propune formarea specialiștilor capabili să proiecteze, să implementeze și să gestioneze soluții energetice eficiente și sustenabile, contribuind la reducerea impactului asupra mediului și promovarea unui viitor durabil.

Proiectul urmează să fie implementat în următorii doi ani, iar de el vor beneficia anual și aproape 400 de studenți care aparțin grupurilor vulnerabile sau marginalizate.

În total, ADR Vest va investi 21 de milioane de euro în universitățile din Regiunea Vest, prin PR Vest, în actualul ciclu de finanțare. Alte peste 90 de milioane de euro vor ajunge la grădinițele, școlile și liceele din regiune. AGERPRES/(AS – redactor: Otilia Halunga, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.