Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare publică un proiect pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind actele de studii și documentele universitare, proiect care reglementează gestionarea formularelor actelor de studii, a actelor de studii și a documentelor universitare de către instituțiile de învățământ superior acreditate, respectiv a documentelor de către instituțiile de învățământ superior autorizate provizoriu.
Gestionarea implică primirea, completarea, anularea, eliberarea, transferul, arhivarea, casarea actelor și documentelor.
Actele de studii din sistemul național de învățământ superior sunt înscrisuri oficiale, cu regim special și sunt gestionate doar de instituțiile de învățământ superior acreditate.
‘Actele de studii sunt de tip diplomă, certificat și atestat și se eliberează în original sau duplicat’, se arată în proiect.
Documentele universitare sunt: suplimentul la diplomă, suplimentul descriptiv sau suplimentul Europass la diplomă, după caz, foaia matricolă sau anexa cu note, registrul matricol, registrul unic de evidență a formularelor și de eliberare a actelor de studii, cataloage pentru examene, restanțe și diferențe, planul de învățământ, programele analitice ale disciplinelor din planul de învățământ, fișa disciplinei, situația școlară, adeverința privind școlarizarea/absolvirea fără examen de finalizare a studiilor, adeverința de autenticitate, adeverința privind finalizarea studiilor, adeverința care atestă calitatea de student.
Potrivit proiectului, documentele universitare pot fi gestionate și în format digital.
‘Conținutul și formatul actelor de studii emise la finalizarea programelor de studii integrate, respectiv diploma comună sau diploma dublă sau multiplă, precum și limba de redactare a acestora, se aprobă de către senatele instituțiilor, organizatoare ale programelor de studii integrate’, prevede proiectul.
Același proiecte prevede că datele de pe următoarele documente universitare și înscrisuri se întocmesc numai în limba română: registrul matricol, cataloagele pentru examene, restanțe și diferențe, fișa specializării, fișa disciplinei, planul de învățământ, programele analitice ale disciplinelor din planul de învățământ, registrul unic de evidență a formularelor actelor de studii, carnetul de student, legitimația de student pentru reducere / gratuitate la transport.
‘Instituțiile pot efectua și emite, la cerere, gratuit sau contra cost, traduceri oficiale ale documentelor și ale altor înscrisuri universitare proprii, cu respectarea prevederilor legale. (…) Formularele actelor de studii sunt tipărite, în condițiile legii, de către Compania Națională ‘Imprimeria Națională’ – S.A., care poartă întreaga răspundere pentru comenzile primite de la instituții în urma avizării acestora de către minister și pentru asigurarea securității tipăririi și păstrării formularelor până la ridicarea acestora’, se mai arată în documentul pus în consultare.
Totodată, activitatea de completare a formularelor actelor de studii se efectuează în termen de maximum 12 luni de la promovarea examenelor de finalizare a studiilor însă prin excepție în termen de 30 de zile calendaristice de la primirea avizului conform emis de CNATDCU, instituția emite decizia de acordare a diplomei de doctor, semnată de rector, întocmește și eliberează diploma de doctor. AGERPRES/(AS-redactor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)