Facultatea de Management în Producție și Transporturi din cadrul UPT a lansat un proiect transfrontalier de susținere a învățământului preuniversitar

6 februarie 2025

Proiect ce vizează dezvoltarea competențelor digitale și de cercetare pentru 50 de cadre didactice din mediul preuniversitar și implicarea a 160 de elevi din cele două licee în activități extracuriculare în perioada 2024-2026, în vederea îmbunătățirii inserției acestora pe piața muncii, dezvoltarea unor abilități digitale și inter-personale a fost lansat de UPT.

Universitatea Politehnica Timișoara, prin Facultatea de Management în Producție și Transporturi, a lansat un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, în valoare de 470.000 euro, prin Programul Interreg IPA Romania-Serbia, în care sunt implicate și două licee, „Nikola Tesla” din Vârșeț și „Ion I.C. Brătianu” din Timișoara, cu profil tehnic și de economie, selectate pe baza bunelor colaborări anterioare.

Proiectul, intitulat „Digital U2 – Design your future career in challenging times” vizează dezvoltarea competențelor digitale și de cercetare pentru 50 de cadre didactice din mediul preuniversitar și implicarea a 160 de elevi din cele două licee în activități extracuriculare în perioada 2024-2026, în vederea îmbunătățirii inserției acestora pe piața muncii, dezvoltarea unor abilități digitale și inter-personale.

În cadrul conferinței de lansare, managerul proiectului, conf.univ.dr.ing. Sabina Potra, a subliniat importanța investițiilor într-un nou laborator de neuromarketing, primul din vestul țării, și nevoia de dezvoltare a unor abilități digitale și de cercetare.

Prezent la eveniment din partea conducerii UPT, prof.univ.dr.ing. Liviu Marșavina, prorector, a declarat că universitatea susține astfel de proiecte, care vin să confirme prezența universității în comunitate.

În cadrul proiectului, cadrele didactice vor fi implicate în scrierea de lucrări științifice și cercetare aplicativă utilizând echipamente de neuromarketing precum Eye tracking, Electroencefalograma și Spectroscopie funcțională cu infraroșu pentru a-și dezvolta noi tehnici de predare adaptate noilor cerințe ale elevilor și ale mediului de afaceri. Aceste echipamente oferă informații privind atenția și preferința respondentului cu privire la ceea ce este testat utilizând informații din activitatea cerebrală a acestuia.

Elevii vor lucra în echipă, își vor dezvolta abilități multiculturale, își vor îmbogăți competențele socio-emoționale și antreprenoriale, precum și cele digitale, fiind pregătiți și motivați spre a-și proiecta cariera profesională viitoare pe o platformă inovatoare care îi va pune în legătură directă cu potențialii angajatori.

În cadrul proiectului vor fi realizate o serie de activități, atât pentru profesori (scrierea academică în procesul de învățare pe tot parcursul vieții, metode cantitative și calitative de formare în cercetare, I Living Labs, folosind metode de predare incluzive și inovatoare, tehnologii de urmărire a ochilor și a activității cerebrale, tabără de pregătire a profesorilor), cât și pentru tineri, în special cei aflați în grupuri vulnerabile (training digital, formare profesională și vocațională, tehnologii moderne de IT și marketing, facilitarea legăturii cu angajatorii).

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.