Consiliul Județean Suceava le propune sucevenilor o nouă agendă săptămânală, cu expoziții de artă, întâlniri dedicate literaturii bucovinene și activități de educație muzeală pentru copii, organizate de instituțiile aflate în subordinea administrației județene.
Miercuri, 18 noiembrie
„Ecouri Humorene” – expoziție de artă plastică de Radu Bercea
Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava – Galeria Bibliotecii, Corp A, etajul I
Ora 14:00
Galeria Bibliotecii Bucovinei găzduiește expoziția „Ecouri Humorene”, care reunește 64 de lucrări semnate de artistul plastic Radu Bercea.
Evenimentul este organizat de Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava, sub egida Consiliului Județean Suceava.
Joi, 19 noiembrie
Salonul Literaturii Române din Bucovina – ediția a XXI-a
Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava – Corp E, Sala de lectură „Emanuel Diaconescu”
Ora 11:00
Ediția din acest an aduce în prim-plan literatura bucovineană contemporană, dar și personalitatea poetului Nicolae Labiș, la 70 de ani de la naștere.
Programul include prelegerea „Nicolae Labiș – 70. Netămăduita rană”, susținută de Alexandru Ovidiu Vintilă, precum și lansări de carte și de reviste literare.
Vor fi prezentate volume semnate de Doina Cernica, Octavia Lupu-Morariu și Dan Cristian Iordache, precum și cele mai recente numere ale revistelor „Bucovina literară” și „Scriptum”.
Evenimentul este organizat de Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava, sub egida Consiliului Județean Suceava, în colaborare cu Societatea Scriitorilor Bucovineni și Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Expoziții deschise în această săptămână
▪️ „Fragmentarium. Arhitectură interioară” – Oana Ruxandra Hrișcă – Muzeul de Istorie Suceava, până pe 2 decembrie.
▪️ „Arta din spatele poveștilor” – Ana-Maria Ovadiuc – Muzeul de Istorie Suceava, până pe 12 decembrie.
▪️ „Ion Nistor. Istoricul și omul de stat” – 150 de ani de la naștere – Muzeul de Istorie Suceava, până pe 6 decembrie.
▪️ „Día de los Muertos – Mexicul, între viață, memorie și culoare” – Muzeul de Istorie Suceava, până pe 4 decembrie, cu acces gratuit.
▪️ „Ziua Holocaustului din România. Mărturii și destine. 85 de ani de la deportările în Transnistria” – Memorialul Holocaustului Evreilor din Bucovina, Siret, până pe 22 noiembrie. Expoziția-document reunește fotografii, documente de arhivă, hărți și mărturii despre victimele deportărilor în Transnistria.
Activități de educație muzeală
Pe bază de înscriere, continuă:
▪️ „Pietrele prind viață. Case și povești desenate pe lespezi” – Muzeul Satului Bucovinean;
▪️ „Războiul de țesut – Urzeala tradiției” – Muzeul Satului Bucovinean și Hanul Domnesc;
▪️ „Misterul frunzelor împietrite” – Muzeul Satului Bucovinean și Hanul Domnesc.
„Povești din lumea satului de odinioară” – Datini și credințe de Crăciun și Anul Nou
Muzeul Etnografic Hanul Domnesc
Copiii cu vârste între 7 și 14 ani descoperă obiceiurile sărbătorilor de iarnă și își pot realiza propriile măști, ornamente și felicitări inspirate de Crăciun și Anul Nou.
„Uriașul care a lăsat urme în istorie”
Muzeul de Istorie Suceava
Copiii devin „detectivi ai trecutului”: cercetează oase și măsele de mamut, caută fosile și reconstruiesc povestea uriașului preistoric. Activitatea se desfășoară pe bază de înscriere.
Programul evenimentelor poate suferi modificări. Pentru informații actualizate, vă recomandăm să consultați paginile oficiale ale organizatorilor.
🔗 www.cjsuceava.ro
